BERZOVIA – O serie de lucrări pentru modernizarea infrastructurii se vor încheia în 2013 la Berzovia şi în satul Fizeş.Motive de bucurie pentru locuitorii din Fizeş, comuna Berzovia. Până la finele anului, oamenii nu vor mai fi nevoiţi să folosească fântâna din curte şi nici WC-ul din spatele casei, şi asta pentru că, potrivit declaraţiilor primarului Luca Aurel Coriolan, atât reţeaua de canalizare, cât şi alimentarea cu apă sunt aproape gata. Toate acestea fac parte dintr-un proiect integrat, în valoare de 2,5 milioane de euro, finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, prin Măsura 322 – «Renovarea şi dezvoltarea satelor». Proiectul mai cuprinde alte trei componente: reabilitare Cămin cultural Fizeş, reţea de canalizare în localitatea Berzovia şi, tot aici, centru after-school şi asfaltare drumuri.
„Lucrările ar fi trebuit încheiate, potrivit contractului de finanţare, pe 13 martie. Pentru că nu vom putea respecta această dată, vom fi nevoiţi să solicităm o prelungire, care va fi de 12 luni, pentru mai multă siguranţă. Având în vedere că lucrările sunt realizate în proporţie de 80%, cred că până în iunie – iulie constructorul va finaliza acest proiect. Bineînţeles că această prelungire a termenului de execuţie aduce şi penalităţi, pe care tot noi le vom plătim. Asta e, nu avem ce face, dar iarna nu se lucrează în construcţii şi nici nu se asfaltează drumuri!“, ne-a explicat Luca Aurel Coriolan.
Tot cu finanţare europeană s-a reuşit la Berzovia construirea unui centru de informare turistică. Momentan, nu este funcţional, dar, potrivit edilului, până în septembrie constructorul va finaliza lucrarea. În total, pentru acest centru de informare turistică, Uniunea Europeană alocă Primăriei Berzovia nici mai mult nici mai puţin de 200 de mii de euro.
„Voi accesa în continuare tot ceea ce înseamnă proiect cu finanţare europeană, căci aceşti bani sunt bineveniţi. Îmi doresc, de asemenea, să pot face canalizare şi în satul Gherteniş, unde avem alimentare cu apă încă de acum şase ani. Este o investiţie mare, bani de care nu dispunem, dar sperăm să se deschidă în perioada 2014 – 2020 noi programe pentru dezvoltarea rurală, pe care să le putem accesa şi noi“, a concluzionat primarul din Berzovia.
Roxana Bălan Nafiru