Reactualizat la:

Digul mută canalul în curte

Digul mută canalul în curte
BOCŞA – Construirea unui dig a devenit o problemă de sănătate publică, transformând curţile în canalizare.

Rectifica


Două familii din localitate au apelat la sprijinul
Jurnal CS pentru că au ajuns într-un impas
din care nu se mai întrezăreşte nici o
scăpare.


Problema a început în august anul trecut,
când în spatele curţilor cu numerele
49, aparţinând familiei
Mărgineanţu, şi 51,
aparţinând familiei Traistă, de pe str.
Lugojului a fost ridicat un dig. Numai că, de
fapt, prin aceste lucrări, cele două
locuinţe nu mai sunt inundate câteva zile pe
an, de pârâul Măgura, ci mai tot
timpul, cu ape menajere, la fiecare ploaie
grădinile fiind transformate în
adevărate mocirle, în zilele călduroase
mirosul devenind insuportabil. În plus,
muncitorii, negăsind pe nimeni la nr. 49, au
depozitat moloz şi gunoaie în curte.


De o parte şi de alta a străzii, pe
aproximativ 200 de metri, există şanţuri
în care sunt colectate apele menajere care nu se
scurg prin ogaşul public din apropiere, ci prin
curţile oamenilor, pe hotarul dintre cele
două locuinţe, pe terenul casei cu nr. 51.
Iar asta încă de prin ’64-’65. Şi
totuşi, la rugăminţile oamenilor,
muncitorii au făcut o breşă în
zid, dar atunci când s-a făcut recepţia
digului, cei de la Apele Române au decis că
gaura trebuie astupată.


Lucru care s-a şi întâmplat de
altfel.

Ce este, totuşi, de făcut? Primăria este
singura abilitată să ia măsuri pentru ca
mizeria să se scurgă prin ogaş şi
nu prin cele două curţi, dar apelurile de
până acum nu s-au soldat decât cu
promisiuni. Sperăm să vă putem oferi
şi răspunsul primarului care, vineri, nu a
putut fi găsit nici la sediul Primăriei, nici
nu a putut fi contactat telefonic.


Antoniu Mocanu


antoniu.mocanu@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Şi peştii se pot uita la televizor, nu-i aşa?
TÂRNOVA - Un semnal de alarmă dinspre comună a venit de la o locuitoare, care a fost revoltată de modul absolut [...] mai multe »
Eu, Luminiţa Jivan, o susţin pe Dăncilă
CARAŞ-SEVERIN - Şefa PSD Caraş-Severin a spus că la Congresul PSD de la sfârşitul lunii iunie, în cadrul căruia [...] mai multe »
Colocviile Naţionale „Reflex“, ediţia a XIX-a
REŞIŢA - Fără să aibă o tematică în acest an, Colocviile s-au desfăşurat în perioada 20 – 22 iunie 2019 la [...] mai multe »
Peste 200 de oameni au dat culoare Rudăriei
EFTIMIE MURGU - Între 20 și 22 iunie, voluntari din toată țara s-au adunat să schimbe fațadele satului Eftimie [...] mai multe »
Popa: Cu Orban, am bătut şaua să priceapă iapa!
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean a făcut pariu pe o cafea că Ludovic Orban sau doar o guvernare de [...] mai multe »
De ce îşi rup hainele susţinătorii lui Torma?
CARAŞ-SEVERIN - Discuţiile furtunoase de joi din şedinţa BPJ- ului liberal au pus capăt unui şir de polemici şi [...] mai multe »
Mergi spre tine, măcar până la primul asfinţit…
REȘIȚA - Se întâmplă uneori ca mergând undeva pur şi simplu să întâlneşti o privire; să ai impresia că o [...] mai multe »
Polițiști la cratiță
CARAȘ-SEVERIN - Cea de-a XII-a a concursului "Polițistul bucătar" s-a derulat, sâmbătă, pe platoul din Poiana [...] mai multe »
Nera Bozovici a câștigat „Turneul Prieteniei”
ANINA - „Turneul Prieteniei” la fotbal a avut loc sâmbătă, 22 iunie, pe stadionul „Minerul”, iar competiția [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou