Reactualizat la:

Diana, cinci titluri naţionale

Diana, cinci titluri naţionale
REŞIŢA – Echipa CSŞ Reşiţa a participat la CN de Gimnastică Ritmică de la Bucureşti.

 (1 comentariu)

Rectifica

Timp de două zile s-au desfăşurat, în Sala Polivalentă din Bucureşti, Campionatele Naţionale de Gimnastică Ritmică, competiţie rezervată junioarelor de la categoria a II-a şi a III-a, dar şi senioarelor.

La această competiţie au participat 73 de junioare şi 12 senioare, sportive de la 12 cluburi din ţară. De la CSŞ Reşiţa au participat Diana Vălean, componentă a Lotului Naţional de junioare, care a concurat la categoria a II-a şi echipa de gimnaste de la categoria a III-a, antrenate de Dana Târbă. Echipa a fost compusă din Oana Agrigoroaie, Bianca Sasu, Corina Ille şi Raluca Ungureanu.

De departe cea mai bună evoluţie din concurs a avut-o Diana Vălean, micuţa gimnastă urcând de cinci ori pe prima treaptă a podiumului de premiere.

O viitoare stea

Gimnasta reşiţeană a devenit campioană la toate cele patru obiecte la care a concurat (coardă, cerc, panglică şi măciuci), dar a obţinut şi titlul naţional la individual compus.

„În întrecerea pe echipe, sportivele din Reşiţa s-au clasat pe locul al VI-lea, dar rezultatul este bun, mai ales dacă ţinem cont de lipsa condiţiilor de antrenament. În urmă cu o lună am schimbat locaţia de antrenament a fetelor. Suntem mulţumiţi de evoluţia Dianei Vălean, care este talentată şi cred că va deveni o stea a gimnasticii ritmice“, ne-a declarat prof. Ioan Stan, directorul CSŞ Reşiţa.

Camelia Giuca

camelia.giuca@informmedia.ro



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Bojan Butulija, noul antrenor al CSM Reșița! Tevzadze și Trifkovic, cu drept de joc!
REȘIȚA - Așa cum Jurnal CS și Caon.ro au anunțat de săptămâna trecută, Bojan Butulija a revenit la Reșița, de [...] mai multe »
Alex Matei: N-am vacanțe, muncesc în fiecare zi de la 5 dimineața!
CARANSEBEȘ - Asta a spus micuțul judoka la primirea titlului de cetățean de onoare al Caransebeșului, cel mai [...] mai multe »
A doua victorie consecutivă pentru fotbalistele reșițene
REȘIȚA - ACS Banat Girls Reșița a câștigat duminică, 20 octombrie, cu 4-0 confruntarea cu ACS United Bihor, [...] mai multe »
Sport nou în Caraș-Severin: tir cu arcul!
OȚELU ROȘU - În orașul de pe Valea Bistrei a avut loc zilele trecute concursul de tir cu arcul „Cupa Ferdinand”, [...] mai multe »
Ezerişul se impune în derby-ul pentru promovare
CARANSEBEȘ - Progresul Ezeriş – Voinţa Lupac 2-1 (0-1), duminică, 20 octombrie, pe Stadionul Municipal din Parcul [...] mai multe »
Şoimii Oţelu Roşu, o echipă care promite şi… se ţine de cuvânt
CARANSEBEȘ - Era S Comexim Caransebeş – Şoimii Oţelu Roşu 2-5 (0-2), în etapa a VII-a a Ligii a IV-a, Zona [...] mai multe »
CSM Reșița a pierdut în prelungiri la Metaloglobus
REȘIȚA - CSM Reșița a pierdut sâmbătă, 19 octombrie, scor 0-1, partida din deplasare cu Metaloglobus, joc din [...] mai multe »
Magica a trecut de Armeniş cu 6-0 într-un meci de doar 60 de minute
CARANSEBEȘ - Magica Caransebeş – Foresta Armeniş 6-0 (4-0), sâmbătă, 19 octombrie, în cadrul etapei a VII-a a [...] mai multe »
Școala „Sf. Maria” s-a impus la Cupa Golden Kids
BOCȘA - Sâmbătă, 19.10.2019, în sala de sport din cartierul bocșean „Nufărul” a avut loc prima ediție a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou