Reactualizat la:

Dezvoltarea dinspre izolare

REŞIŢA – Unica legătură a localnicilor din satele Coronini şi Sf. Elena cu zona de frontieră dinspre Serbia este drumul comunal 48. Iar posibilitatea includerii celor două localităţi în trasee turistice constă în reabilitarea acestui drum, care are legătură şi cu DN 57.

În acest scop, există un proiect transfrontalier care vizează îmbunătăţirea accesului comunităţii cehe spre punctele de trecere a frontierei Moldova Veche şi Naidăş, iar partenerii realizării acestui obiectiv sun Consiliul Judeţean (CJ), Primăria Coronini şi Primăria Biserica Albă din Serbia.

Îmbunătăţirea acestui traseu devine o premisă majoră a dezvoltării economice regionale şi contribuie, totodată, la obţinerea unui nivel ridicat de integrare de ambele părţi ale graniţei cu Serbia. CJ va suporta, din partea părţii române, cofinanţarea proiectului, contribuind cu suma de 410.462 de euro. Astfel, se realizează, pe de o parte, îmbunătăţirea relaţiilor cu Serbia iar pe de alta, sprijinirea populaţiei cehe din judeţ.

Nina Curiţa

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
A lovit o femeie și a fugit de la locul accidentului
REȘIȚA - S-a întâmplat duminică, în jurul orei 18, pe str. Rândul Trei din Reșița, unde s-a produs un accident [...] mai multe »
Cine butonează, rămâne fără permis
CARAŞ-SEVERIN - Fără telefoane sau alte dispozitive mobile, capabile de înregistrare sau redare text, foto sau [...] mai multe »
Platforma „Arome proprii“ are încă cinci producători cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - De acest spaţiu virtual de promovare, pus la dispoziţie producătorilor din regiunea de Vest, [...] mai multe »
Cine îngrijeşte bătrânii Austriei, plăteşte…
CARAŞ-SEVERIN - Cei mai mulţi cărăşeni care pleacă, legal, din Caraş-Severin, la muncă în străinătate, sunt [...] mai multe »
BMW plus vitezoman egal accident!
REȘIȚA - Totul s-a produs în această după-amiază, în zona Muncitoresc din Reșița, în zona pasajului TMK. Din [...] mai multe »
Căsuţa Trifan şi-a deschis porţile pentru vizitatori
VALEAPAI - Înscrisă în platforma Mutat la ţară, familia Trifan a găzduit pentru prima oară în Cetatea Valeapai [...] mai multe »
Maica Maria, iubită şi preţuită la Zorlenţu Mare
ZORLENŢU MARE - Aşa o descriu, în câteva cuvinte, reprezentanţii Instituţiei Prefectului, care au trecut pragul [...] mai multe »
Problemele din şcoli, discutate cu uşile închise
REŞIŢA - Situaţia siguranţei elevilor, a pregătirii sistemului educaţional pentru un nou an, situaţia şcolilor [...] mai multe »
Accident grav pe Centura Caransebeșului
CARANSEBEȘ - Patru persoane au fost rănite, două dintre ele grav, în urma unui accident rutier produs vineri [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou