Reactualizat la:

Dezinteres faţă de „Bursă“

Dezinteres faţă de „Bursă“
REŞIŢA – Astăzi, 20 aprilie, la Restaurantul 800, a avut loc Bursa generală a locurilor de muncă, acţiune organizată în cadrul „Anului European al Egalităţii de Şanse pentru toţi“.

Rectifica

La această bursă au participat un număr de 34 de agenţi economici, care au avut în oferta de locuri de muncă, domenii de activitate foarte variate: de la zidar, zugrav şi până la asistent marketing şi chiar unit manager. Bursa a avut loc simultan şi la Oraviţa, Bocşa, Caransebeş, Moldova Nouă şi Băile Herculane.

Cu toate că numărul şomerilor în judeţ, la sfârşitul lunii martie 2007 a fost de 8.384 de persoane, Bursa locurilor de muncă a luat sfârşit în jurul orei 11.00 şi nu datorită angajatorilor, ci datorită lipsei de persoane interesate de un loc de muncă.

Cu toate că au fost prezente un număr de 306 persoane, pe parcursul Bursei au fost încadrate pe loc 31 de persoane, 16 muncitori necalificaţi, şase confecţioneri îmbrăcăminte, trei ingineri mecanici, un vânzător, un excavatorist, un funcţionar administrativ, un sudor, un informatician şi un măcelar.

Astfel, s-a manifestat un oarecare dezinteres faţă de locurile de muncă, precum cele de muncitor necalificat, cu toate că, din totalul şomerilor indemnizaţi, mai mult de 50% sunt muncitori calificaţi. „Nu prea avem ofertanţi la locurile de muncă. Ne aşteptam la ceva mai multe persoane. Observ de fapt că nu sunt prea mulţi aplicanţi în general“, a declarat Lorena Pascar, specialist în resurse umane în cadrul U.C.M. Reşiţa.

Un succes deosebit au avut însă cei de la Raiffeisen, Banca pentru Locuinţe. Astfel, cu toate că aceştia ofereau doar posturi cu contract de colaborator, persoanele s-au arătat interesate de această ofertă. „Este pentru prima dată când apelăm la această soluţie, dar suntem foarte mulţumiţi de rezultat. Este o oportunitate enormă de a intra în contact cu cei interesaţi şi chiar avem succes“, consideră Alin Vuca, consilier financiar.

Şi persoanele prezente la Bursă au părut mulţumite de ofertă. „Sunt destul de multe locuri disponibile. Trebuie doar să îţi dai interesul. Mi se pare o oportunitate fantastică“, e de părere Andreea Popovici, în vârstă de 24 de ani din Reşiţa.

Doina Rolea

doina.rolea@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Acum cinci ani s-a stins sculptorul luminii
BOC;A - „În seara zilei de 19 iulie 2014, la 91 de ani, maestrul Constantin Lucaci şi-a luat rămas bun de la [...] mai multe »
Spărturi eterne
REȘIȚA - Mai multe lucrări s-au făcut în ultimele luni în Govândari, în zona intersecţiei semaforizate de [...] mai multe »
Măureniul a stopat asfaltările!
MĂURENI - „Nu vom fi de niciodată de acord cu lucrul făcut de mântuială“, notează reprezentanţii primăriei [...] mai multe »
Torma, exclus din PNL cu 56 de voturi pentru
REŞIŢA - În şedinţa Comitetului Director Judeţean al PNL ce a avut loc joi, 18 iulie, 2019, la care au participat [...] mai multe »
Doar 37 de posturi sunt titularizabile
CARAȘ-SEVERIN - Aproape 400 de candidați au intrat în cursa pentru un post de profesor titular în judeţul [...] mai multe »
Va încurca sau nu noul tramvai?
REŞIŢA - Dacă în Govândari, tramvaiele îşi vor croi drum prin spaţiul verde şi parcările de pe Bulevardul [...] mai multe »
Proiectul bacului, mai tulbure decât Dunărea când plouă
CARAŞ-SEVERIN - Deschiderea punctului de trecere a Dunării cu bacul între Moldova Nouă şi Golubac este un proiect [...] mai multe »
Sistemul ro-alert, în noi teste
CARAŞ-SEVERIN - În perioada 18-30 iulie 2019, de la 10.00 la 12.00, în Caraş-Severin are loc o nouă rundă de [...] mai multe »
Ce a schimbat protestul împotriva Enel de la Măureni?
MĂURENI - În jur de o sută de cetăţeni ai comunei Măureni s-au adunat, în frunte cu primarul Brian Filimon, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou