Reactualizat la:

Dezbateri pe tema educatiei la Scoala 7

Dezbateri pe tema educatiei la Scoala 7
Scris de Roxana Bălan Nafiru - REŞIŢA – Elevii Şcolii 7 din Reşiţa au marcat Ziua Educaţiei prin două acţiuni inedite, menite să sublinieze rolul educaţiei în formarea şi pregătirea lor pentru viitor.

Rectifica

Prima acţiune a constat într-o întâlnire cu echipa Zig Zag prin România. Doisprezece tineri ieşeni deosebiţi, ambiţioşi şi perseverenţi au pornit într-o călătorie prin judeţele ţării, cu scopul de a surprinde oameni frumoşi şi locuri deosebite, de a le promova, realizând un film şi o carte a judeţului respectiv. Caraş-Severinul este al optulea judeţ în care Zig Zag prin România a ajuns. Impresionaţi de frumuseţea meleagurilor noastre şi de posibilităţile multiple oferite de Banatul Montan pentru realizarea acestor materiale, ei au poposit aici aproape două luni, timp în care au vizitat Oraviţa, Cheile Nerei, Clisura Dunării, Semenicul, Ochiul Beiului, Tunelul Iubirii şi alte locuri pe care, mai apoi, le-au legat într-un material video. Acesta a fost urmărit cu mult interes de aproximativ o sută de elevi ai Şcolii7, care s-au bucurat să regăsească în materialul filmat locuri vizitate chiar de ei în excursiile şcolare. Membrii echipei le-au vorbit copiilor despre proiectul aflat în derulare, despre ideea proiectului şi despre partea tehnică de realizare a filmului, care a fost lansat, zilele trecute, la Reşiţa. S-a insistat, astfel, pe latura nonformală a educaţiei, pe modele ale actului educativ regăsite în aceşti tineri deosebiţi, pasionaţi şi inteligenţi, care cred în visul lor şi muncesc pentru realizarea lui“, ne-a declarat prof. Cristina Ardeleanu.

A doua activitate a reprezentat o dezbatere pe tema Părerea mea despre educaţie, la care au participat elevii claselor a IV-a A, a V-a B şi membrii Consiliului Elevilor. Aceştia au exprimat opinii pro şi contra privind diverse aspecte ale procesului educativ. Ce înseamnă educaţia şi care sunt părţile bune şi cele mai puţin bune ale sistemului educativ?“, „Ce schimbări ai face dacă ai fi ministrul Educaţiei?“, „Ce calităţi ar trebui să aibă un profesor pentru a fi apreciat de elevii săi, dar şi cum ar trebui să fie un elev pentru a fi apreciat de profesorii lui?“ – sunt câteva din problemele pe care coordonatorii activităţii, prof. Ileana Pomoja şi prof. Cristina Ardeleanu, le-au ridicat în cadrul întâlnirii. S-a dezbătut, de asemenea, problema factorilor care influenţează educaţia, a rolului pe care şcoala, familia şi comunitatea îl au în formarea viitorului cetăţean. Copiii au exprimat punctele tari ale educaţiei, dar şi probleme şi propuneri pentru ca şcoala să fie mai atractivă, mai frumoasă şi să răspundă preocupărilor elevilor de astăzi.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa declara razboi mall-urilor
REŞIŢA - Sau cel puţin celui care urmează să fie construit între Lukoil şi Pasajul Intim, care va înghiţi [...] mai multe »
Perdea de salcami pentru Parcul Industrial
REȘIȚA - Primarul Ioan Popa a participat, în acest sfârșit de săptămână, la o acțiune de plantare de arbori, [...] mai multe »
Aruncatul gunoiului a costat-o 1500 de lei
REŞIŢA - În urma sesizărilor venite de la cetăţeni, în urmă cu câteva zile, poliţiştii locali reşiţeni au [...] mai multe »
Elevii resiteni sunt Made for Europe
CARAŞ-SEVERIN - Judeţul Caraş-Severin şi-a ales reprezentanţii la etapa naţională. mai multe »
Sase accidente in doar doua zile
CARAȘ-SEVERIN - O persoană a decedat, una a fost rănită grav, iar alte patru au suferit răni ușoare. Acesta este [...] mai multe »
42 de migranti prinsi azi noapte la Frontiera de Vest
CARAȘ-SEVERIN - Nu mai puțin de 42 de persoane au fost prinse în noaptea de 24 spre 25 martie, după ce au trecut [...] mai multe »
Desfasurare de forte in Piata Tricolorului
REŞIŢA - Ziua Poliţiei Române a prilejuit o serie de manifestări în Piaţa Tricolorului, în special spre bucuria [...] mai multe »
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, vine duminica la Racasdia
RĂCĂŞDIA - Primăria comunei Răcăşdia se pregăteşte intens pentru cea de-a XXXV-a ediţii a Marelui Târg de [...] mai multe »
Alti 25 de migranti prinsi la Frontiera de vest
GRĂDINARI - Nu mai puţin de 25 de cetăţeni străini au fost prinşi în dimineaţa de vineri, 24 martie, în zona de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou