Reactualizat la:

Dezastrele, la mâna lor

Dezastrele, la mâna lor
REŞIŢA – Echipamentul achiziţionat prin acest proiect va fi folosit doar de salvamontiştii români. 

În cadrul unei conferinţe de presă susţinută ieri, de reprezentanţii municipalităţii Vârşeţ (Serbia) şi preşedintele CJ, Sorin Frunzăverde, a fost prezentat stadiul de implementare al proiectului transfrontalier „Îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie în caz de dezastre“. Finanţat prin Programul de Vecinătate România – Serbia 2004-2006, proiectul are o valoare totală de 285.927 de euro din care 256.405 de euro finanţare de la UE, 29.522 de euro fiind contribuţia proprie a Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat a Judeţului Caraş-Severin.

Holul Sălii Polivalente a fost transformat pentru câteva ore în spaţiu expoziţional, unde au fost prezentate echipamentele achiziţionate prin proiect pentru dotarea Serviciului Salvamont şi Dispecerat Dezastre din cadrul Direcţiei de Patrimoniu.

Pe lângă ambulanţa de teren şi barca pneumatică, au fost expuse materiale şi echipamente de intervenţie, salvare şi transport al bolnavilor şi turiştilor accidentaţi. Părţile participante au scos în evidenţă, încă o dată, buna colaborare dintre judeţul nostru şi Banatul Sârbesc.

Lidia Almăjanu
jurnaldecaras@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Turcii ne iau cu asalt frontiera
ORAVIŢA - Nici măcar tradiţionalii noştri cotropitori nu mai vor să rămână pe plaiuri mioritice, optând pentru [...] mai multe »
Oxigen pentru spitalul din Caransebeș!
CARANSEBEȘ - A doua unitate spitalicească din județ va avea la începutul anului viitor o nouă stație de oxigen [...] mai multe »
Cu arma la firmă
CARANSEBEŞ - În timpul unui control pe linie economică la o societate comercială din Caransebeş, poliţiştii au [...] mai multe »
A traversat pentru ultima dată
PRIGOR - O femeie de 83 de ani din Borlovenii Noi şi-a pierdut viaţa luni seară în urma unui accident produs în [...] mai multe »
Nu îşi permite nimeni să pună beţe în roate pe Semenic
CARAŞ-SEVERIN - Asta susţinea preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, când a fost întrebat dacă [...] mai multe »
Primăria Băile Herculane are conturile blocate
BĂILE HERCULANE - Şi asta până la achitarea către Banca Comercială Română a sumei de 378.941,41 lei. Nu va fi [...] mai multe »
Smederevo – 50: toamnă poetică fără cusur!
REȘIȚA - România a fost reprezentată de poetul reșițean (invitat a doua oară) Octavian Doclin, dar și de poeții [...] mai multe »
Cancerul de sân, tot mai prezent în Caraș-Severin
REȘIȚA - Peste 8.000 de cazuri de cancer se înregistrează în județ, din care peste 15 procente sunt reprezentate [...] mai multe »
A intrat cu maşina în TIR
CARANSEBEŞ - O persoană a fost rănită grav în urma unui accident rutier produs la miezul nopţii de duminică spre [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou