Caraş-Severin, Romania

TICVANIU MARE – Pentru că anul 2011 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române anul jubiliar al Sfintelor Taine a Botezului şi Cununiei, parohia ortodoxă Ticvaniu Mare organizează, în perioada 16-22 octombrie în biserica comunală, cu hramul „Învierea Domnului“, expoziţia religioasă „Botezul şi cununia. Văzute prin intermediul obiectelor de cult“.

Evenimentul are loc în colaborare cu Primăria Ticvaniu Mare, Şcoala cu clasele I-VIII din localitate şi sculptorul Gheorghe Molin, sculptor premiat la nivel naţional, fiu al satului, pentru a veni în întâmpinarea proiectului Sfântului Sinod. Programul expoziţiei este zilnic, în perioada 16-22 octombrie, între orele 10.00-15.00.

„Această expoziţie îşi doreşte să aducă noi cunoştinţe vizitatorilor săi legate de obiectele folosite în cadrul celor două Taine. Expoziţia va cuprinde principalele obiecte liturgice folosite, dar şi o mică expoziţie de artă cu tematică religioasă, realizată de sculptorul Gheorghe Molin, care va expune sculpturi ce se vor încadra în tematica expoziţiei. Vă aşteptăm cu drag, pentru a descoperi lucruri noi şi pentru a înţelege simbolistica celor două mari Taine ale Bisericii Ortodoxe“, ne-a spus Sergiu Dalea, preotul paroh din Ticvaniu Mare.

Lidia Almăjanu