Reactualizat la:

Despre carti, la puterea a doua

Despre carti, la puterea a doua
Scris de Ionel Ivaşcu - REŞIŢA – La 16 ani, Amalia Danciu se dedică voluntariatului şi lecturii. Şcoala e pe primul plan. Citeşte de toate căci îi place să alterneze genurile. Când are timp, se implică în acţiunile de voluntariat organizate de Crucea Roşie şi Salvaţi copiii. Amalia vede perioada liceului ca pe ceva frumos, când trebuie să te implici şi să faci cât mai multe lucruri care să-ţi lase amintiri plăcute.

Rectifica

În clasa a V-a mi-am descoperit apetitul pentru lectură. Recent am pus bazele unui blog, pe care l-am intitulat „cărţile la puterea a doua”, prin care vreau să încurajez lectura şi pe care vreau să-l dezvolt. Aici postez materiale de interes şi recenzii despre cărţile pe care le citesc spre a-mi întipări acţiunea lor. Am încercat să evoluez în acest sens sfătuindu-mă cu prieteni care citesc”, ne-a vorbit Amalia despre pasiunea sa.

În 2014, s-a alăturat campaniei „Cărţile pe faţă”, iniţiată la Cluj. Scriitorul Victor Miron postase un anunţ pe Facebook prin care căuta voluntari. Anunţ căruia Amalia i-a răspuns, iar acum se ocupă de paginile „cărţile pe faţă” şi „book face”.

Îmbin şcoala cu lectura şi voluntariatul pentru că acesta nu presupune un program fix. Fiecare ar trebui să se dedice unei pasiuni, fie ea lectura, sportul sau un hobby. Aşa te descoperi pe tine şi te simţi tu însuţi”, spune adolescenta care mai activează în cadrul radioului şcolii şi colaborează şi cu presa locală on-line.

Citatul preferat? „Adevărul poate fi întrezărit doar prin ochii morţii”, din „Infernul” lui Dan Brown, carte citită recent. Aşa sa fie? Chiar trebuie să murim ca să vedem adevărul…? Poate că putem fi lucizi dacă vrem cu adevărat… şi dacă ne dedicăm unei pasiuni, cum ne sfătuieşte Amalia.

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
(E) Un guvern PSD-cheia pentru dezvoltarea judetului
CARAȘ-SEVERIN - Ion Spânu ocupă poziția a două în lista PSD Caraș Severin pentru Camera Deputaților. În [...] mai multe »
Sa-i rupa picioarele la spital…
REŞIŢA - Grupa de intervenţie a jandarmilor cărăşeni a fost sesizată miercuri, 7 decembrie, în jurul orei 14.00, [...] mai multe »
Daca vrei caldura, trebuie sa stai in ploaie!
REŞIŢA - Asta este sugestia făcută locatarilor care, pentru anveloparea blocurilor, trebuie să-şi dărâme [...] mai multe »
Primarul Aninei: Strainilor le pasa mai mult de noi
ANINA - Problemele cu care se confruntă Primăria Anina şi Căminul pentru Persoane Vârstnice de aici sunt cunoscute [...] mai multe »
Resita astupa gaurile cu bani
REŞIŢA - Potrivit primarului Ioan Popa, în mai puţin de şase luni, s-a reuşit aproape înjumătăţirea datoriei [...] mai multe »
Pe cine?
CARAŞ-SEVERIN - Au mai rămas câteva zile şi vom fi chemaţi din nou să ne facem „datoria“ de a pune ştampila. [...] mai multe »
Urgente de Mos Nicolae
CARAŞ-SEVERIN - În Monitorul Oficial de Moş Nicolae a văzut lumina tiparului o hotărâre aprobată de Executiv, [...] mai multe »
Refaceri… neortodoxe
REŞIŢA - Dacă administraţia locală reşiţeană s-a plâns de multele spargeri ale carosabilului care ne-au lăsat [...] mai multe »
(E) PNL Caras-Severin aduna oite ratacite
REŞIŢA - Expresia aparţine preşedintelui liberalilor reşiţeni, Ioan Popa, legat de decizia unor membri ALDE. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou