REȘIȚA – „Muzica trebuie făcută pentru suflet, nu pentru bani” este motto-ul chitaristului reșițean care găsește timp să ni se destăinuie în momentele premergătoare concertului Pragu’ de sus.
Își amintește prima chitară primită de la părinți la 13 ani. La început a abordat-o timid, dar a prins curaj după începerea liceului și după „sfaturile” fratelui mai mare. La 17 ani, cu Răzvan Pomoja la chitară, lua ființă trupa Phaser, unde Răzvan a activat câțiva ani plini de amintiri frumoase. Au urmat anii Facultății de Litere la Timișoara și despărțirea de Phaser.
În prezent, Răzvan colaborează cu Pragu’ de sus și este membru activ și fondator la trupele Box office și Blues&roll. „Box office este un big band format din zece membri unde show-rile live implică coregrafie, costume și efecte. Această trupă cântă cover-uri abordate într-o altă manieră și compuse în colaj. Blues&roll este ceva de suflet. Aici, alături de trei prieteni, cânt câteva compoziții proprii și piese care m-au infulențat ca chitarist aparținând lui Jimi Hendrix, Pink Floyd, The Doors, Rolling Stones și alții”, ne dezvăluie Răzvan.
Își amintește cu plăcere începuturile, când îl dureau degetele exersând. Își dorea să cânte perfect un anumit pasaj însă… nu-i ieșea. Dar nici gând să renunțe. Și uite cum, cu multă muncă, suflet și pasiune, într-o bună zi, chitara lui Răzvan, sau mai bine zis degetele lui, au scos sunetul mult visat. Aceasta este marea satisfacție care răsplătește din plin eforul depus, aceasta trebuie să fie motivația tuturor celor care vor să se apuce de cântat la un instrument.
Despre muzica bună? Răzvan privește trist la ce se întâmplă în mass-media actuală. „Cei care ascultă muzică să nu uite că există și alte orizonturi decât media. Din păcate, în zilele noastre, muzica bună trebuie căutată. Din fericire, ea încă există”, își încheie gândurile chitaristul. Ce face atunci când nu cântă? Tot muzică… dacă ne gândim că lucrează la un magazin de instrumente muzicale din Timișoara.
…publicul a umplut localul, e timpul să înceapă concertul. Răzvan își ia chitara și se alătură colegilor de la Pragu’ de sus. Mă salută amabil iar în privirea sa citesc trei cuvinte: „keep on rocking!”