REŞIŢA – Două milioane de lei, din bugetul pe 2014 a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, vor fi alocaţi pentru despăgubirea producătorilor de cartofi, ale căror culturi au fost afectate, în 2012, de putregaiul inelar sau cel brun.
Măsura are în vedere stimularea producţiei autohtone de cartofi de sămânţă şi pentru consum, precum şi obţinerea unor producţii de calitate superioară prin aplicarea corectă a măsurilor de control în cazul depistării organismelor dăunătoare. În proiectul de act normativ, publicat de Ministerul Agriculturii, se enumeră inclusiv beneficiarii care ar putea să primească ajutorul de stat.
Aceştia sunt: producătorii agricoli, persoanelor fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, constituite potrivit OUG nr. 44/2008, persoanele juridice, grupurile de producători recunoscute sau organizaţiile de producători care deţin suprafeţe de teren însămânţate cu sămânţă de cartof certificată conform legislaţiei în vigoare.
Vor putea fi despăgubite şi organizaţiile/institutele şi staţiunile de cercetare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul de finanţare. Putregaiul inelar al cartofului provoacă pierderi semnificative la culturile semincere, transmiterea bolii făcându-se atât prin sămânţă, cât şi prin sol, utilaje agricole, animale şi apă.