Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Suma de 288.183 de lei a fost alocată anul trecut pentru despăgubirea proprietarilor de animale.Anul trecut, în Caraş-Severin, au fost depistate pozitiv cu anemie infecţioasă ecvină puţin peste 70 de animale. Cunoscută şi sub denumirea de „febra de mlaştină“, boala nu afectează doar caii, ci şi catârii sau măgarii iar, de cele mai multe ori, provoacă moartea animalelor. Acesta este şi motivul pentru care din 2010 autorităţile române, prin Direcţiile judeţene sanitar-veterinare, luptă pentru eradicarea acestei boli, dar şi a altora, care nu pun în pericol doar viaţa animalelor domestice, ci şi cea a populaţiei.

În 2011, la nivelul judeţului, au fost depistate pozitiv cu anemie infecţioasă ecvină 71 de cabaline care, ulterior, au fost ridicate şi transportate către un abator autorizat, iar proprietarii animalelor despăgubiţi. „Suma alocată anul trecut pentru despăgubirea proprietarilor de cabaline a fost de 216.066 lei. Nu am avut probleme cu alocarea banilor, aceştia au intrat în conturile oamenilor chiar în luna în care caii au fost ridicaţi din gospodăriile acestora, astfel că oamenii au putut să-şi cumpere un animal nou“, a declarat directorul executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Caraş-Severin, dr. Ion Rădulescu.

Tot anul trecut, de la bugetul de stat – prin Direcţia Judeţeană Sanitar Veterinară, a fost alocată suma de 45.890 de lei pentru despăgubirea unui proprietar de ovine, a cărui turmă (130 de capete) a fost depistată pozitiv cu scrapie, boală transmisibilă şi fatală pentru ovine şi caprine.

Pentru eradicarea leucozei – o formă de cancer a animalelor, care se transmite foarte uşor de la un animal la altul, dar şi la om – inspectorii sanitari veterinari au derulat o serie de acţiuni în acest sens. Astfel, anul trecut au fost depistate pozitiv cu această boală un număr de şapte bovine care, pentru a nu intra în contact cu altele, au fost sacrificate. Potrivit declaraţiilor dr. Ion Rădulescu, pentru despăgubirea celor trei proprietari a fost alocată suma de 18.038 de lei. „Aceste sume nu sunt fixe. Ele sunt calculate de către o comisie avizată în acest sens care, în funcţie de vârsta şi greutatea animalului, stabileşte un preţ la nivelul pieţei“, a complectat Rădulescu.

Spre sfârşitul anului trecut, au fost despăgubiţi, cu suma totală de 4.700 de lei, şi doi proprietari de bovine ale căror animale au fost depistate cu rabie, după ce animalele au fost muşcate de o vulpe turbată. Tot în aceeaşi perioadă a fost alocată şi suma de 3.489 de lei pentru despăgubirea altor doi crescători de bovine, animale depistate ca fiind bolnave de tuberculoză.

Roxana Bălan Nafiru