Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – A fost lansată, prin intermediul SEAP, licitaţia pentru achiziţia de containere şi pubele pentru colectarea deşeurilor, deschiderea ofertelor urmând să aibă loc în data de 3 decembrie.

Este vorba despre o achiziţie în cadrul proiectului vizând sistemul integrat de management al deşeurilor în Caraş-Severin, o investiţie de aproape 60 de milioane de euro, implementată de Consiliul Judeţean. În acelaşi context, potrivit proiectului, lucrărilor de închidere a vechilor gropi de gunoi din mediul urban cărăşean trebuie închzeiate în luna martie a anului viitor, dată până la care trebuie realizate şi cele trei staţii de transfer de la Bozovici, Pojejena şi Oţelu Roşu.

Nucleul propriu-zis al proiectului, construirea centrului de management integrat al deşeurilor din judeţ, se va încheia în luna iulie. Valoarea totală a proiectului, ce se derulează până în 31 octombrie 2015, este de 230,29 milioane de lei, din care valoarea contractului de lucrări pentru construirea centrului de management este de 73,65 de milioane de lei, cea pentru închiderea depozitelor neconforme de 26,57 milioane de lei, iar pentru cea pentru staţiile de transfer de 12,56 de milioane de lei.