Reactualizat la:

Deşeurile, adevărate „comori"

Deşeurile, adevărate „comori"
REŞIŢA – 16 iulie 2009, data la care 90 de haldine de gunoi din mediul rural plus cea din Băile Herculane trebuie să fie închise.

 (1 comentariu)

Rectifica

Atunci când am devenit europeni cu acte în regulă ne-am asumat foarte multe responsabilităţi, printre acestea menţinerea unui mediu sănătos şi nepoluat. Greu… de-a dreptul dificil în Caraş-Severin unde haldinele fumegă în permanenţă, precum cea de la Reşiţa, sau oferă celor ce trec prin apropiere un peisaj mirific şi un miros care înspăimântă pe oricine. Problema deşeurilor a fost primul subiect pus pe tapet ieri la întrunirea ce a avut loc între primarii din judeţ şi conducerea Consiliului Judeţean şi a Prefecturii Caraş-Severin.

„Este o problemă stringentă. În momentul de faţă se află în derulare proiecte ce vor fi finalizate în 2010 şi care atrag finanţări europene în valoare de 27 de milioane de euro”, le-a spus preşedintele CJ, Sorin Frunzăverde, primarilor prezenţi la întrunire.

Se pare că şi finalizarea Masterplanului pentru deşeuri este o chestiune de săptămâni, însă primăriile din judeţ trebuie să se implice activ în această problemă pentru a putea atrage bani către comunităţile pe care le conduc şi să evite „amenzile care vor începe să curgă după data de 16 iulie dacă lucrurile nu se rezolvă aşa cum trebuie”, a mai spus Sorin Frunzăverde.

Probabil că primarii nici nu ar avea de unde să plătească anumite amenzi date de Garda de Mediu, amenzi a căror valoare poate fi egală cu bugetul unei comune mai mici. Din păcate există 14 comune din judeţ care nu au servicii de salubrizare şi astfel nu vor putea accesa bani pentru rezolvarea acestei probleme. Aşadar, şi deşeurile aduc milioane de euro… dacă ştim să le gestionăm.

Anca Preda
anca.preda@informmedia.ro



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Clinica Nera va fi finalizată
CARAȘ-SEVERIN - Viorica Dăncilă, premierul României, a vizitat vineri şi Clinica de recuperare oncologică de la [...] mai multe »
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
15 hectare de vegetație în flăcări
MOLDOVA NOUĂ - Vineri, în jurul orei 17:00, a fost anunțat un incendiu de vegetație izbucnit între Moldova Nouă [...] mai multe »
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Gata cu bicicletele gratis la Reşiţa
REŞIŢA - „La o zi de la lansarea sistemului de bike share din Reșița, din cauza utilizării improprii a [...] mai multe »
Organigrama spitalului din Caransebeș n-are priză la consilieri
CARANSEBEŞ - Nici a doua oară aleșii locali nu au fost convinși de explicațiile oferite de reprezentanții [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou