Reactualizat la:

Derby tranşat de studentele reşiţene

Derby tranşat de studentele reşiţene
REŞIŢA – Şirul victoriilor handbalistelor de la Universitatea Reşiţa a continuat duminică, în Sala Polivalentă din municipiu. Meciul dintre U Reşiţa şi U Timişoara s-a încheiat cu scorul de 27-22 (14-10). 

 (3 comentarii)

Rectifica

Chiar dacă debutul le-a aparţinut timişorencelor, care au reuşit să se impună pe tabela de marcaj cu 4-2 în minutul 10, handbalistele de la Universitatea Reşiţa, antrenate de prof. Florin Pera, au egalat peste trei minute, după care au condus pe toată durata partidei.

În min. 17, Simina Neag duce scorul la 7-4, pentru ca în min. 26, prin două reuşite consecutive ale Laurei Roiban, golghetera acestei partide, cu zece goluri marcate, scorul să devină 11-7. O diferenţă de cinci goluri, 14-9, s-a înregistrat în ultimul minut de joc al primei reprize, dar Cătălina Calu, de la oaspete stabileşte scorul la pauză: 14-10.

Nici în repriza secundă timişorencele nu au reuşit să reducă din diferenţă. Din contră, avantajul handbalistelor din Reşiţa a continuat să crească, 20-14 în minutul 44, sau 24-17 în minutul 54.
La scorul de 26-20, în minutul 59, au urmat două contraatacuri rapide ale oaspetelor, 26-22, dar scorul final l-a stabilit Claudia Rupa, în ultimele trei secunde. Astfel Universitatea Reşiţa rămâne cu trei victorii, din tot atâtea meciuri jucate.

Antrenor mulţumit

După meci, prof. Florin Pera a precizat: „A fost un meci greu, ştiam că timişorencele vor veni la Reşiţa pentru a-şi vinde scump pielea, dar fetele s-au mobilizat, şi-au dorit mult această victorie. Mulţumim publicului care de la meci la meci devine tot mai numeros şi susţine echipa pe toată durata meciului“.

Camelia Giuca

camelia.giuca@informmedia.ro



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
UCM Reșița 2009, surpriza Universității pentru reșițeni
REȘIȚA - La zece ani de la câștigarea ultimei Cupe Challenge, foștii jucători ai UCM Reșița 2009 s-au reunit [...] mai multe »
Dorinel Munteanu: Nu am avut atitudine!
REȘIȚA - CSM Reșița a încheiat anul 2019 cu o înfrângere pe teren propriu, 0-1 cu CS Mioveni, iar după acest [...] mai multe »
Final de an fără înfrângere pentru junioarele II de la “Traian Vuia”
REȘIȚA - Elevele Luciei Moruț de la junioare II au încheiat anul 2019 fără înfrângere în Campionatul Național. [...] mai multe »
Trecut vs prezent – UCM Reșița 2009 vs CSM Reșița 2019
REȘIȚA - Handbaliștii care au scris istorie pentru handbalul reșițean se vor revedea într-un meci amical organizat [...] mai multe »
65 de ani (1954-2019) de la câștigarea Cupei României la fotbal de către Metalul Reșița
REȘIȚA - Anul acesta, la 5 decembrie 2019, se împlinesc 65 de ani de la câștigarea „Cupei României” la fotbal [...] mai multe »
A doua ediție a Conferinţei Internaţionale Sport și Educație la UEM
REȘIȚA - În 6 decembrie 2019, cu începere de la ora 10, la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, [...] mai multe »
O nouă generație de „pitici atomici”
REȘIȚA - Așa i-a poreclit antrenorul Florin Dință pe cei mai mici dintre luptătorii care activează la clubul [...] mai multe »
O nouă prestație bună pentru Golden Kids
BOCȘA - A.C.S. Golden Kids Bocșa a participat în weekend cu grupa de juniori IV, în localitatea Nădlac, din [...] mai multe »
Nicoleta Lazăr, convocată la echipa națională
REȘIȚA - Datorită parcursului bun al echipei ACS Banat Girls în campionatul Ligii 2, selecționerul echipei [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou