Reactualizat la:

Deratizare pe o suprafata de 1.200 de hectare

Deratizare pe o suprafata de 1.200 de hectare
CARANSEBEŞ – Primăria Caransebeş demarează lucrările de dezinsecţie şi deratizare, pentru combaterea muştelor ,ţânţarilor, gândacilor şi rozătoarelor.

 (1 comentariu)

Rectifica

Precipitaţiile abundente şi temperaturile ridicate din ultima perioadă au determinat condiţii favorabile de înmulţire a insectelor producătoare de disconfort pentru populaţie, fapt pentru care municipalitatea consideră că este absolut necesară luarea măsurilor de combatere a acestora. În acest sens, Primăria a apelat la serviciile unei firme de profil din Timişoara, cu exeperienţă în astfel de acţiuni.

„În prima jumătate a lunii iulie, în Caransebeş se vor executa dezinsecţia şi deratizarea la nivelul întregii suprafeţe de intravilan, aproximativ 1200 de hectare. În acest sens, 700 de hectare vor fi deratizate cu ajutorul elicopterelor iar restul de la nivelul solului atât cu autoutilitare ce vor avea montate pe ele atomizatoare, cât şi cu persoane cu dispozitive speciale, care vor intra pe aleile din parcuri ori acolo unde nu se poate ajunge cu autoutilitarele”, a precizat primarul Marcel Vela.

Reprezentanţii asociaţiilor de proprietari consideră că o astfel de iniţiativă a Primariei, o premieră pentru municipiul de pe Timiş şi Sebeş, este mai mult decât binevenită, mai ales în zonele de blocuri.

„Preţurile sunt acceptabile, nu cred să fie probleme pentru o scară de bloc să plătească sub 100 de lei în total. Este nevoie de o astfel de acţiune, de exemplu în zona Pipirigului, unde sunt foarte multe subsoluri de bloc inundate, nu poţi să stai seara afară, pe bancă, de ţânţari”, a spus şi preşedinta unei asociaţii de proprietari din cel mai mare cartier al municipiului.

Potrivit oficialilor firmei ce va realiza dezinsecţia, toatesubstanţele folosite sunt avizate de Ministerul Sănătăţii şi nu pun în pericol populaţia şi animalele. Totuşi, crescătorii de albine sunt atentionaţi să limiteze, pe cât posibil, zborurile acestora, deoarece în condiţii de soare puternic şi insolaţie pot fi afectate albinele aflate în zbor.

Lidia Almăjanu



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
BMW plus vitezoman egal accident!
REȘIȚA - Totul s-a produs în această după-amiază, în zona Muncitoresc din Reșița, în zona pasajului TMK. Din [...] mai multe »
Căsuţa Trifan şi-a deschis porţile pentru vizitatori
VALEAPAI - Înscrisă în platforma Mutat la ţară, familia Trifan a găzduit pentru prima oară în Cetatea Valeapai [...] mai multe »
Maica Maria, iubită şi preţuită la Zorlenţu Mare
ZORLENŢU MARE - Aşa o descriu, în câteva cuvinte, reprezentanţii Instituţiei Prefectului, care au trecut pragul [...] mai multe »
Problemele din şcoli, discutate cu uşile închise
REŞIŢA - Situaţia siguranţei elevilor, a pregătirii sistemului educaţional pentru un nou an, situaţia şcolilor [...] mai multe »
Accident grav pe Centura Caransebeșului
CARANSEBEȘ - Patru persoane au fost rănite, două dintre ele grav, în urma unui accident rutier produs vineri [...] mai multe »
Spărgătorul de „vicii“, prins la Reșița
REȘIȚA - Un reșițean de 37 de ani a fost prins la scurt timp după ce a dat spargerea la o prăvălie, de unde a [...] mai multe »
Școală de vară pentru tinerii cărășeni
CARAȘ-SEVERIN - Unde? La Straja, în perioada 1-7 septembrie 2019, prin proiectul „Sport și nutriție în natură [...] mai multe »
Accidente la Jupa și lângă Reșița
CARAȘ-SEVERIN - Patru autoturisme s-au prins într-un lanț accidental miercuri seară, la intrarea în sensul [...] mai multe »
Aproape 700 de poliţişti cărăşeni, la datorie de Sf. Maria
CARAŞ-SEVERIN - Poliţia judeţului ne informează că, în următoarele patru zile, un număr mare de oameni ai legii [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou