Reactualizat la:

Deputatul Valeria Schelean acuza ANI de abuz

Deputatul Valeria Schelean acuza ANI de abuz

REŞIŢA – Deputatul de Caraş-Severin a explicat, într-o conferinţă de presă susţinută vineri, evenimentele care au dus, inexplicabil în opinia ei, la o sancţiune contravenţională în valoare de 2.000 de lei pe care Agenţia Naţională de Integritate i-ar fi aplicat-o atât ei, cât şi colegilor din Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.

Rectifica

De asemenea, Schelean a precizat că a contestat respectiva sancţiune.

Parlamentarul a precizat că a primit oarecum amuzată vestea de stabilire şi sancţionare a contravenţiei pentru modul în care şi-a exercitat votul în Comisia juridică cu privire la încetarea mandatului deputatului Petre Roman.

„Nu am citit procesul verbal şi ştiu doar ce mi-a fost comunicat. Evident, voi contesta această amendă şi fac câteva precizări prin care să nu se interpreteze votul respectiv ca o tergiversare sau imixtiune a puterii legislative în cea judecătorească. Ni s-a cerut, la Comisia juridică, întocmirea unui raport de vacantare a locului de deputat al domnului Petre Roman. Ne-am întrunit în această comisie şi am studiat regulamentul şi statutul. Or, vacantarea, potrivit acestora, nu este atribuţia Comisiei juridice. Acesta este atributul preşedintelui Camerei Deputaţilor. Adică domnul Zgonea nici nu trebuia să ne trimită solicitarea unui raport, ci trebuia să facă ceea ce va şi face la plen: o pune pe ordinea de zi, ia act de vacantarea locului de deputat şi supune votului. Noi nu avem nicio atribuţie. Ceea ce a făcut Agenţia Naţională de Integritate, sancţionându-i pe toţi membrii Comisiei juridice este un abuz“, a precizat la Reşiţa parlamentarul.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Reşiţa are primele platforme subterane
REŞIŢA - Colectarea deşeurilor la Reşiţa se face deja, pentru o parte din municipiu, la un alt nivel. Asta pentru [...] mai multe »
Amenzi de 8.000 de lei în patru ore
CARAŞ-SEVERIN - Acţiunea pentru gări „curate“, derulată miercuri de oamenii legii, în 13 gări cărăşene, s-a [...] mai multe »
Atenţie sporită la metoda „lover boy“ în rândul elevilor!
REȘIȚA - În cadrul campaniei naţionale de informare privind siguranţa în şcoli „10 pentru siguranţă“, mai [...] mai multe »
După ani și ani, Aerogara din Caransebeș se modernizează
CARANSEBEȘ - Gabriel Olariu, omul de afaceri care a devenit acționar majoritar la Aeroportul Caransebeș SA, continuă [...] mai multe »
Ce au în comun frigiderele cu dezinsecția?
CARANSEBEȘ - Vă spunem noi: banii! Subiectul a fost dezbătut aprins de consilierii locali caransebeșeni, cu [...] mai multe »
Doi urmăriţi naţional, prinşi în Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Poliţiştii cărăşeni au reuşit să prindă, în judeţul nostru, doi bărbaţi pe numele cărora [...] mai multe »
Cuc distruge istoria feroviară a Banatului de Munte
CARAȘ-SEVERIN - Asta susține Marcel Vela, care i-a adresat mai multe întrebări ministrului Transporturilor de la [...] mai multe »
În căutarea morilor de apă prin satele cărăşene
PĂLTINIȘ - Asociaţia Acasă în Banat a demarat proiectul „Ţara Morilor de Apă“, cofinanţat de Consiliul [...] mai multe »
A fost nevoie, în primul rând, de muncă
CARAŞ-SEVERIN - Cei doi absolvenţi de gimnaziu şi cei doi liceeni din Caraş-Severin care au obținut medii de 10 la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou