Reactualizat la:

Denunt penal pentru un angajator din Caras-Severin

Denunt penal pentru un angajator din Caras-Severin
Scris de Roxana Bălan Nafiru - REŞIŢA – Controalele inspectorilor cărăşeni de muncă s-au lăsat cu amenzi de peste 100.000 de lei.

 (1 comentariu)

Rectifica

În luna aprilie, Inspectoratul Teritorial de Muncă al judeţului Caraş-Severin a efectuat 175 de controale, din care 105 în domeniul relaţiilor de muncă şi 70 în cel al securităţii şi sănătăţii în muncă, aplicând amenzi în sumă de 111.500 de lei.

Cu această ocazie, au fost identificate 45 de persoane care munceau fără forme legale la trei angajatori. Doi dintre aceştia au fost sancţionaţi cu amendă în valoare totală de 50.000 de lei, iar pe numele celui de-al treilea s-a întocmit un denunţ penal deoarece folosea „la negru“ 40 de persoane.

Sancţiunile din domeniul relaţiilor de muncă, în sumă de 78.500 de lei, au fost aplicate, în principal, pentru neîntocmirea în formă scrisă a contractului individual de muncă, nerespectarea timpului de lucru şi al celui de odihnă, neinformarea inspectoratului cu privire la munca prestată pe timpul nopţii sau pentru neînregistrarea angajaţilor la inspectorat înaintea primei zile de lucru, aşa cum prevede legea.

De asemenea, sancţiunile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în valoare de 33.000 de lei, au fost date pentru neluarea măsurilor de protecţie împotriva exploziilor, pentru folosirea instalaţiilor de ridicat neautorizate ISCIR, pentru schele executate necorespunzător, cu pericol de cădere de la înălţime, pentru neacordarea echipamentului individual de protecţie dar şi pentru instruirea necorespunzătoare a muncitorilor. Pe parcursul lunii trecute, ITM a hotărât să sisteze activitatea unei firme de construcţii, unde nu s-au respectat măsurile de securitate şi sănătate în muncă la lucrările de anvelopare a clădirilor. Tot în aprilie, au fost comunicate către ITM şi zece evenimente soldate cu opt cazuri de incapacitate temporară de muncă şi două decese. După finalizarea cercetărilor, inspectorii vor decide dacă a fost sau nu vorba despre accidente de muncă.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Batalia telefoanelor din Consiliul Judetean
CARAȘ-SEVERIN - Încă de la preluarea mandatelor, liberalii din forul judeţean au precizat că nu vor lua telefoanele [...] mai multe »
Adolescent ucis de tentatia volanului
MEHADICA - O persoană a fost grav rănită, iar un tânăr de 15 ani și-a pierdut viața în urma unui accident rutier [...] mai multe »
Nereguli la alocatia de plasament
CARAŞ-SEVERIN - Campania privind „Controlul privind stabilirea și acordarea alocației de plasament”, [...] mai multe »
Au uitat sa plece acasa
CARAŞ-SEVERIN - Poliţiştii din cadrul Biroul Judeţean pentru Imigrări au desfăşurat, în ultima decadă a lunii [...] mai multe »
SEVI, destin sub semnul lui 7
SOFIA - Trupa de rock din Bulgaria își salută prietenii din Caraș-Severin prin noul videoclip. mai multe »
Bataie ca-n filme la Borlova
BORLOVA - Vineri seara, în satul de la poalele Muntelui Mic s-au împărțit pumni în stânga și dreapta, după un [...] mai multe »
Steaua din pumnii campionului
DEZEȘTI - „În box, nimic nu e mai efemer ca... vedeta”, spunea marele campion Gheorghe Fiat. Un prizonier al [...] mai multe »
Casute pentru Targul de Craciun
REŞIŢA - Mai multe voci au susţinut că nu văd rostul deciziei de a se schimba căsuţele vechi de lemn din centrul [...] mai multe »
Borcean scoate castanele din foc pentru Hidroconstructia si AquaCaras
CARANSEBEȘ - Foarte mulți caransebeșeni semnalează pe rețelele de socializare modul dezastruos în care [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou