Reactualizat la:

Demonstraţie de organizare şi ospitalitate

Demonstraţie de organizare şi ospitalitate
REŞIŢA – Întrecerile etapei a II-a a C.N. de lupte, echipe cadeţi s-au desfăşurat în Sala „Moroasa“.

La finalul competiţiei, desfăşurată în zilele de 1-2 iunie a.c., toţi interlocutorii, oficiali ai etapei, inclusiv cu prof. Francisc Gyarmati, din Tg. Mureş, directorul concursului, au avut numai cuvinte de aprecieri la adresa ospitalităţii reşiţene.

Este o atmosferă extraordinară, o ambianţă deosebită, ne-a precizat Francisc Gyarmati. Un concurs minunat, binevenit, în perspectiva competiţiilor care se apropie, dintre care se detaşează „europenele“ de cadeţi, de la finele lunii iulie a.c. Despre condiţii, pot să spun că au fost ireproşabile“.

Revenind la disputele propriu-zise, printre cei 125 de participanţi, s-au aflat şi o parte dintre componenţii C.S.Ş.-C.S.M.R., pregătiţi de antrenorii Adrian Dacica, Ilie Ene şi Nicolae Constantin.

Şi, majoritatea au avut comportări foarte bune remarcându-se Sebastian Uţă, Adam Babaioana, Ionuţ Golfiţă, Emanuel Maşniţă, Alexandru Nagy, Cătălin Andronic, Alina Vuc, Nicoleta Ciuhurezu, Olivia Neagu, surorile Liliana şi Paula Nicolicea. În final, echipa de băieţi a C.S.Ş.R. s-a situat pe locul al III-lea, la egalitate cu Steaua Bucureşti, după C.S.Ş. Odorheiu Secuiesc şi C.S.Ş. Hunedoara.

Marius Moraru

marius.moraru@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Bojan Butulija, noul antrenor al CSM Reșița! Tevzadze și Trifkovic, cu drept de joc!
REȘIȚA - Așa cum Jurnal CS și Caon.ro au anunțat de săptămâna trecută, Bojan Butulija a revenit la Reșița, de [...] mai multe »
Alex Matei: N-am vacanțe, muncesc în fiecare zi de la 5 dimineața!
CARANSEBEȘ - Asta a spus micuțul judoka la primirea titlului de cetățean de onoare al Caransebeșului, cel mai [...] mai multe »
A doua victorie consecutivă pentru fotbalistele reșițene
REȘIȚA - ACS Banat Girls Reșița a câștigat duminică, 20 octombrie, cu 4-0 confruntarea cu ACS United Bihor, [...] mai multe »
Sport nou în Caraș-Severin: tir cu arcul!
OȚELU ROȘU - În orașul de pe Valea Bistrei a avut loc zilele trecute concursul de tir cu arcul „Cupa Ferdinand”, [...] mai multe »
Ezerişul se impune în derby-ul pentru promovare
CARANSEBEȘ - Progresul Ezeriş – Voinţa Lupac 2-1 (0-1), duminică, 20 octombrie, pe Stadionul Municipal din Parcul [...] mai multe »
Şoimii Oţelu Roşu, o echipă care promite şi… se ţine de cuvânt
CARANSEBEȘ - Era S Comexim Caransebeş – Şoimii Oţelu Roşu 2-5 (0-2), în etapa a VII-a a Ligii a IV-a, Zona [...] mai multe »
CSM Reșița a pierdut în prelungiri la Metaloglobus
REȘIȚA - CSM Reșița a pierdut sâmbătă, 19 octombrie, scor 0-1, partida din deplasare cu Metaloglobus, joc din [...] mai multe »
Magica a trecut de Armeniş cu 6-0 într-un meci de doar 60 de minute
CARANSEBEȘ - Magica Caransebeş – Foresta Armeniş 6-0 (4-0), sâmbătă, 19 octombrie, în cadrul etapei a VII-a a [...] mai multe »
Școala „Sf. Maria” s-a impus la Cupa Golden Kids
BOCȘA - Sâmbătă, 19.10.2019, în sala de sport din cartierul bocșean „Nufărul” a avut loc prima ediție a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou