REŞIŢA – Primarul Reşiţei, Ioan Popa, promite civilizaţie urbană pentru Govândari, impusă inclusiv prin demolarea de garaje şi puncte termice, dar şi printr-o nouă arteră de circulaţie.
Şeful administrativului reşiţean a vorbit despre crearea unei soluţii alternative de circulaţie, alta decât bulevardele Republicii şi Muncii, care să lege zona Intim de complexul Victoria, două repere importante ale cartierului reşiţean Lunca Bârzavei (Govândari). Ioan Popa ne asigură însă că vom avea mai multe locuri de parcare, iar spaţiile verzi nu vor fi nicidecum afectate.
„Primăria a demarat un studiu de fezabilitate şi un proiect tehnic pe care l-am şi validat în Primărie în urmă cu câteva luni, privitor în principal la modernizarea şi reabilitarea parcărilor din zona Romaniţei, preciza primarul Ioan Popa. Practic, cu această ocazie am iniţiat o legătură, alta decât Republicii sau Muncii, cu care vrem să legăm Victoria de zona Intim. Şi plecăm din spate, de la Victoria, venim cu un drum de legătură pe lângă parc – este unul pentru copii –, reabilităm parcarea de pe Aleea Romaniţei exact ca şi cea de pe Narcisei, făcută anul trecut. Plecăm mai departe, e o baterie de zece garaje, pe care le vom demola. Pe locul acelor zece garaje se fac 23 de locuri de parcare, după care drumul continuă şi-l oprim la următoarea parcare, spre Billa, de pe Liliacului, care urmează să fie introdusă în proiectare în toamnă sau în cursul primăverii viitoare. Chiar dacă este greu, reşiţenii vor trebui să-şi dezvolte şi spiritul altruist şi să încerce să gândească spre binele tuturor celor cu care convieţuiesc împreună. (…) Vă spun ceva: tot ce prind baterii de garaje în oraş, unde pot face parcări mai mult decât 150% şi unde am nevoie de ele le dărâm, punct! Dacă aveţi o problemă cu asta, în 2020 aveţi şansa să mă evacuaţi, să mă trimiteţi acasă“.
Edilul spune că a vorbit cu oamenii, că-i înţelege, dar că nu este dispus să renunţe: „Am discutat cu cetăţenii de acolo, le cunosc nemulţumirile. Ştiu că oamenii ţin la lucrurile pe care le au, dar de multe ori suntem obligaţi, din raţiuni comunitare, să facem anumite concesii. Acest proces se va derula cu voia sau fără voia dânşilor. Există o variantă în care noi ne vom înţelege cu locatarii şi îi vom despăgubi în conformitate cu legea. Şi în cazul în care nu se doreşte, vom proceda la expropriere de interes public pe zona respectivă“.
De la parcări…
Edilul a reclamat faptul că, din cauza acestor garaje, există maşini parcate pe spaţiul public, pe iarbă, fiind deteriorată, chiar distrusă toată zona: „Le spuneam distinşilor noştri concetăţeni acum vreo săptămână două că îmi pare rău dar trebuie să luăm această decizie pentru că este una care avantajează zona în sine. Dacă în loc de zece garaje pot să fac 20 de locuri de parcare, o voi face negreşit, indiferent de consecinţe, pe care eu personal mi le asum. Nu există altă soluţie decât să dărâmăm aceste baterii de garaje, mai cu seamă că o parte din ele este neutilizată, n-au mai fost deschise de ani buni, nu se cunoaşte cine-i acolo. Şi mai cu seamă că – aşa cum am spus şi în alte dăţi –, în procent covârşitor, garajele nu sunt ocupate de maşini, sunt ocupate de murături, biciclete, alte lucruri de care oamenii n-au nevoie şi, până una, alta, le găsesc loc în aceste garaje. La Oradea, Ilie Bolojan a dărâmat 367 de garaje pe malul Crişului şi a făcut 700 de locuri de parcare. La Timişoara s-au dărâmat peste o mie de baterii de garaje în ultimii patru ani şi se fac parcaje, şi locuri de joacă, zone de circulaţie. Şi ca să-mi termin ideea, ceea ce dorim noi este ca, în afară de Bulevardul Republicii – în zona Intim, Victoria – şi Muncii, cum intri în Victoria, pe la Trandafiru’, să mai identificăm posibilitatea de a merge prin alei, încet, încet să facem a treia opţiune de a traversa Microraionul I printre blocuri. Tot ce prindem în acest areal şi sunt baterii de garaje, vă spun de acuma, le vom dărâma!“
…la spaţii verzi
Şeful administrativului reşiţean a subliniat faptul că interesul general este identificarea de soluţii care să permită parcarea cât mai multor maşini într-un loc, însă asta nu va afecta în niciun fel spaţiile verzi: „Trebuie să ţinem seama de o reglementare de mediu din 2007, care ne interzice ferm – şi o spun public, şi pentru colegii mei din Consiliul Local – transformarea oricărui metru pătrat de gazon în altă utilitate: parcaje, drumuri, alei şi aşa mai departe. Cu alte cuvinte, ideile care mai vin din oraş, de la diverşi cetăţeni, care-mi arată şi mai mă fac câteodată şi prost că nu văd că de la Intim, până la Victoria, pe mâna dreaptă, este spaţiu verde şi că ar putea fi amenajată parcare longitudinală sau oblică pe marginea Bulevardului Republicii, vă spun că este ilegal să transformăm spaţiul verde în parcări. Deci nu avem multe soluţii. Vă mai spun un lucru: toate punctele termice neutilizate, pe care iniţial, acum un an, mă gândeam să le utilizăm noi, să le închiriem, ca bugetul Reşiţei să mai încaseze nişte bani, le vom demola şi vom face în ele parcări şi zone de circulaţie, pentru că nu avem. Govândariul a fost înţesat, în ultimii 25 de ani, de tot felul de construcţii. Toate blocurile au fost plombate cu tot felul de plombe, de chioşcuri, nu mai putem! Noi trebuie să aerisim acest loc, este un loc cu o densitate mult peste ceea ce se acceptă astăzi în civilizaţia urbană“.