Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Conducerea PNL Caraş-Severin consideră că reprezentantul Guvernului nu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile.

Printre deciziile pe care le-au luat liberalii cărăşeni la întâlnirea de vineri, 18 decembrie, la nivel judeţean s-a numărat şi o intenţie care-l priveşte pe reprezentantul Guvernului în teritoriu. „Voi iniţia un demers împreună cu co-preşedintele Marcel Vela pentru a face o solicitare oficială în vederea schimbării din funcţie a actualului prefect. Asta pentru modul în care a gestionat multe dintre problemele judeţului, şi, sperăm ca, odată instalat un Guvern tehnocrat, această tehnocraţie de bun augur să se reflecte şi pe plan local. Trebuie să avem reprezentanţi ai Guvernului în teritoriu tehnocraţi, nu oameni politici, nu oameni care să răspundă comenzilor de partid. E nevoie de oameni care să înţeleagă ce funcţii şi ce responsabilităţi au. Solicit, totodată, o demisie de onoare din partea prefectului, dacă o face înainte ca noi să începem demersul respectiv“, a precizat deputatul PNL de Caraş-Severin, Valeria Schelean, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Reşiţa. Deputatul a adăugat că prefectul în funcţie nu ar fi gestionat situaţia primarului de la Zăvoi, dar şi alte puncte semnalate de colegii de organizaţie din localităţile cărăşene privitor la solicitări oficiale care nu şi-au găsit rezolvare.

Pe de altă parte, deputatul Valeria Schelean a precizat că decizia nu reprezintă o mişcare politică. „Această solicitare va fi susţinută şi cu probe şi cu fapte reale, nu doar din dorinţa de a schimba pe cineva dintr-o anumită funcţie. Acolo unde s-a arătat că există oameni pe funcţii care au dovedit că nu au competenţe vom face de fiecare dată demersuri similare“, a adăugat co-preşedintele PNL Caraş-Severin.

Cât despre alegerile ce vor avea loc anul viitor, celălalt co-preşedinte al liberalilor cărăşeni, Marcel Vela, a explicat că au fost desemnaţi candidaţii la alegeri pentru două oraşe. „Am stabilit oficial candidaţii pentru fotoliul de primar în urma sondajelor de opinie şi care, în baza deciziei Consiliului naţional, au devenit preşedinţi unici în localităţile respective. La Reşiţa a fost votat drept candidat Ioan Popa şi la Oţelu RoşuMagda Lungu. Ambii au fost numiţi preşedinţi interimari la cele două organizaţii. Urmează sondaje de opinie acolo unde sunt mai mulţi candidaţi. Preşedinţii PNL în funcţie au drept de preempţiune la alegerile de anul viitor“, a explicat Marcel Vela.