Reactualizat la:

Deconturile TVA, la puricat

Deconturile TVA, la puricat
REŞIŢA – Doar în primul semestru al anului 2009 au fost efectuate 624 acţiuni de control fiscal.

Rectifica


Banii au fost şi mereu vor rămâne cel
mai sensibil subiect, fie că este criză
economică fie că nu. Şi, tocmai din
acest motiv inspectorii Direcţiei Generale a
Finanţelor Publice Caraş-Severin au efectuat
în primele 6 luni ale anului 2009, un număr
de 374 de inspecţii fiscale privind legalitatea
sumelor negative prin deconturile de TVA cu
opţiune de rambursare şi 77 de inspecţii
privind corectitudinea obligaţiilor faţă
de contribuabili.


Ca urmare a acţiunilor de inspecţie
fiscală, bugetul general consolidat s-a mai
„îngrăşat“ cu suma de
12.395.000 de lei din care, obligaţii principale
6.768.000 de lei, accesorii stabilite 3.762.000 de lei,
amenzi 272.000 de lei şi TVA fără drept
de rambursare 1.593.000 de lei.


Inspectorii fiscali au constat şi
încălcări grave ale legislaţiei
fiscale, fapte prevăzute de Legea nr.241/2005.
Asta deşi, în raportul prezentat de D.G.F.P.
Caraş-Severin în şedinţa Comisiei
de Dialog Social Caraş-Severin se face referire la
încălcări ale prevederilor Legii
nr.241/2006 (Legea serviciului de alimentare cu
apă şi de canalizare)…


Trecând peste acest aspect, inspectorii fiscali
au sesizat organele în drept pentru şapte
asfel de cazuri, valoarea prejudiciului fiind de
4.756.000 de lei. Inspectorii au efectuat şi
acţiuni pentru impulsionarea
încasărilor la buget, 763 de astfel de
acţiuni au avut loc doar în primul semestru
al anului. Astfel, contribuabilii au fost
determinaţi să achite din debitele restante
suma de 5.501.000 de lei. Nici contribuabilii persoane
fizice nu au scăpat de inspecţia fiscală
şi astfel, 220 de acte de control au vizat
persoanele fizice.


Anca Preda

anca.preda@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Doru Coșei – liberal (încă?) da, consilier ba
HERCULANE - Consiliul Local Băile Herculane a aprobat propunerea de încetare a mandatului lui Doru Coșei, după ce [...] mai multe »
N-a fost să fie cu noroc nici de această dată…
CARANSEBEŞ - Iar ghinioniştii sunt cei care au depus proiecte pe Legea 350, privind finanțările nerambursabile de la [...] mai multe »
Incendiu violent în Mociur
REŞIŢA - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin a fost solicitat în jurul orei 15.10, prin apel [...] mai multe »
Primarul Reşiţei a luat 14 abonamente la Custom! Ca să se ştie de Reşiţa în lume
REȘIȚA - „Așteptăm lumea la festival !”, este îndemnul făcut de edilul municipiului! mai multe »
Confortul oamenilor, o prioritate pe agenda Primăriei Băuțar
BĂUȚAR - Autoritățile locale luptă pe mai multe fronturi pentru a dezvolta comuna și pentru a oferi un nivel de [...] mai multe »
Un Nissan şi un BMW, confiscate la frontieră
NAIDĂȘ - Poliţiştii de frontieră de la Naidăş şi Foeni au depistat, la controlul de frontieră, doi cetățeni [...] mai multe »
În weekend, drumul spre Caraşova este închis
CARAŞ-SEVERIN - Circulația va fi închisă pe DN 58, între Reşiţa şi Caraşova, în vederea desfășurării Cursei [...] mai multe »
Între 10 şi 20 de cărăşeni drogaţi ajung lunar la UPU
REŞIŢA - Mai mult, cei care nu-şi permit droguri „curate“, recurg la droguri sintetice, fumând beţişoare [...] mai multe »
Trei luni nu vom mai circula de la Poliţie până la Blocul 800
REŞIŢA - Adică, până în septembrie, toată circulaţia va fi deviată pe strada Petru Maior, pentru că se fac [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou