Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – În cadrul Programului naţional de diagnostic şi tratament pentru boli rare, în judeţul noastru au fost alocate, anul trecut, fonduri pentru tratamentul a două boli, respectiv 112.343,07 lei pentru hemofilie şi 22.326,08 lei pentru scleroza laterala amiotrofică (SLA).

Subprogramul de hemofilie s-a derulat prin farmacia spitalului, iar cel pentru SLA prin farmaciile cu circuit deschis.

Potrivit Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, costul mediu/bolnav cu hemofilie tratat în 2014 a fost de 12.482,56 lei (la un număr de nouă pacienţi), iar costul mediu pentru un bolnav cu SLA a fost de 4.465,22 lei (cinci pacienţi). Prin programul naţional de ortopedie se asigură tratamentul prin endoprotezare al bolnavilor cu afecţiuni articulare.

Acesta s-a derulat prin Secţia Ortopedie a Spitalului Judeţean Reşiţa şi prin Compartimentul Ortopedie din Spitalul Municipal Caransebeş. Sumele alocate prin buget pentru anul 2014 au fost de numai 95.996,01 lei dar valoarea stocurilor de endoproteze la data de 1 ianuarie 2014 a fost de 56.203,91 lei. Ca urmare, consumul de endoproteze în anul 2014 s-a efectuat şi din stocul existent. Valoarea endoprotezelor consumate în anul 2014 a fost de 51.190,55,88 lei pentru 17 bolnavi.