Reactualizat la:

Deconcentratele, jucării electorale

Deconcentratele, jucării electorale
REŞIŢA – Normalitatea şi liniştea cu care ne tot amăgesc politicienii sunt departe de a deveni realitate.

 (2 comentarii)

Rectifica

După modelul «pumnul în figură» sau «palma întinsă pentru donaţie» se pare că şi în Caraş-Severin ar exista înregistrări care ar putea proba implicarea unor anumiţi membri de partid, directori ai unor instituţii deconcentrate, într-o campanie electorală nu tocmai curată. Cel puţin aşa susţinea joi, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural Caraş-Severin, Octavian Ţunea, prefectul judeţului.

Pe ordinea de zi a şedinţei se afla o informare asupra activităţii de control a Gărzii Financiare Caraş-Severin. Pentru că Ioan Dragomir, directorul coordonator al instituţiei nu a fost prezent, ci un reprezentat al Gărzii, Ţunea s-a enervat şi a spus: „Nu se poate ca de trei luni de zile activitatea instituţiei să fie blocată pentru că directorul este în concediu medical, mai ales pentru că acesta a fost vârful de lance în campania electorală. Este sfidător ce face acest om! Nu se poate aşa ceva, s-au făcut presiuni asupra unor agenţi economici şi am şi înregistrarea care să certifice acest lucru“. Am fi vrut să vă putem prezenta şi opinia dlui Dragomir, însă acesta nu a fost joi de găsit.

Prefectul Octavian Ţunea a mai spus că după 1 ianuarie 2010, după ce apele se vor linişti şi la nivelul Guvernului şi după ce toţi miniştrii vor fi numiţi, îi va chema pe toţi şefii deconcetratelor la prefectură.

„Voi sta de vorbă cu fiecare în parte şi le voi prezenta probele pe care le am cu privire la folosirea instituţiilor deconcentrate pe care le conduc pe post de «jucărie» electorală. Mai apoi îi voi informa pe toţi miniştrii de resort despre faptele directorilor din teritoriu, acolo unde acestea o impun“, a mai spus Ţunea.

Campania electorală a fost extrem de solicitantă pentru directorii deconcentratelor din Caraş-Severin, lucru uşor de remarcat în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, unde nu s-a ridicat nici măcar o singură problemă iar şefii de instituţii sau, după caz, cei delegaţi să îi reprezinte păreau plictisiţi sau chiar epuizaţi.

În cadrul acestor şedinţe sunt puse pe tapet cele mai deosebite probleme ale judeţului, iar membrii Colegiului discută încercând să găsească soluţii.

Anca Preda
anca.preda@informmedia.ro



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Greutăţile pot pava poveştile de succes
REŞIŢA - Problema migraţiei a fost pusă pentru a patra oară, la Reşiţa, sub cupola palatului administrativ [...] mai multe »
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou