Reactualizat la:

Decada Culturii Germane, la start

Decada Culturii Germane, la start
REŞIŢA – Vineri a început cea de-a XVIII-a ediţie a „Decadei Culturii Germane în Banatul Montan“.

 (2 comentarii)

Vineri, 3 octombrie 2008, la sediul Forumului Democratic al Germanilor de la Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ a avut loc deschiderea oficială a „Decadei Culturii Germane în Banatul Montan“.

„Este cea de-a XVIII-a ediţie a celei mai importante manifestări culturale a etniei germane în judeţ“, a declarat Erwin Josef Ţigla, preşedintele Forumului la deschiderea evenimentului. Pe parcursul celor zece zile vor avea loc nu mai puţin de 40 de evenimente în 12 localităţi atât în Caraş-Severin, cât şi în Timiş şi Mehedinţi.

Punctul de plecare al „decadei“ l-a reprezentat lansarea celui de-al doilea volum al cărţii lui Arsenie Boare: „Istorie ilustrată a Banatului Montan 1890-1948“. Momentul a fost unul emoţionant atât pentru oaspeţi, dar mai ales pentru autor care, plin de modestie, a declarat: „Ceea ce am făcut eu aici nu e istorie, ci poate o picătură din istoria Banatului“.

Concomitent, la Liceul „Diaconovici-Tietz“ a avut loc o manifestare interactivă prilejuită de Ziua Naţională a Republicii Federale a Germaniei organizată de managerul cultural al Institutului pentru relaţii Externe din Stuttgart, Florian Kuchler.

Doina Rolea

doina.rolea@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Să nu lăsăm minunile să aştepte!
REȘIȚA - Întotdeauna luna decembrie îmi schimbă starea de spirit şi asta pentru că ştiu că oamenii devin mai [...] mai multe »
Semmeringul nu se închide! Trenul Anina-Oravița va circula normal!
CARAŞ-SEVERIN - Spune ministrul Marcel Vela, care i-a mulţumit colegului său Bode pentru cadoul frumos oferit [...] mai multe »
S-au săturat să-şi tot repare maşinile din cauza drumului
BUCOVA - La Bucova, doar o stradă comunală a rămas cu promisiunea că va fi asfaltată, însă nicio sesizare sau [...] mai multe »
Liber la patine în Piaţa Tricolorului și Parcul Dragalina
REȘIȚA/CARANSEBEȘ - De vineri seara, în cele două municipii ale județului, iubitorii sporturilor pe gheață, [...] mai multe »
În Caraș-Severin, instituțiile de aplicare a legii au fost prietene cu infractorii!
REȘIȚA - Este concluzia ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, prezent în această dimineață la Reșița, la [...] mai multe »
Florența Albu: Vreau eficiență, profesionalism și transparență!
REȘIȚA - Noul prefect de Caraș-Severin a depus jurământul în această dimineață, în prezența ministrului [...] mai multe »
Pasagerul din mașina care a plonjat în Bârzava a murit la spital
REȘIȚA - Iar polițiștii cărășeni spun că șoferul se afla sub influența unor substanțe psihoactive! mai multe »
Accident grav: o mașină a plonjat în Bârzava!
REȘIȚA - Accident grav în această seară pe podul de la Nera! O mașină a ajuns în Bârzava, după ce a rupt [...] mai multe »
Florenţa Albu, prefectul propus de Marcel Vela
CARAŞ-SEVERIN - Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, va propune astăzi prefectul de Caraş-Severin. În cadrul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou