Reactualizat la:

De Ziua Națională, la Caransebeș s-a cerut unitate!

De Ziua Națională, la Caransebeș s-a cerut unitate!
CARANSEBEȘ – Fie că a fost vorba de episcopul Caransebeșului, fie de președintele Consiliului Județean sau de primarul Caransebeșului, unitate a fost ideea pe care aceștia și-au clădit alocuțiunile rostite în fața sutelor de caransebeșeni care au venit cu mic, cu mare, să sărbătorească Ziua Națională în centrul municipiului. Totul, pe un soare cu dinți și un fundal de cântece patriotice.

Rectifica

N-au lipsit militarii, jandarmii și pompierii, dar nici un pluton de soldați timișoreni îmbrăcați în uniforme din primul război mondial, care a reconstituit intrarea trupelor românești în Banat, acum 100 de ani. Mai mult, spre bucuria asistenței, s-a făcut auzită și o salvă de tun, care a răsunat în tot Caransebeșul, același tun care la Reșița a fost mai… silențios. Un moment emoționant a fost acela când plutonul Asociației de Tradiții Militare „Eugeniu de Savoya” Timișoara a rostit rugăciunea pe care o spuneau soldații români înainte de a pleca pe front.

Așa cum spuneam, alocuțiunile s-au axat pe ideea de unitate, primul care a lansat-o fiind episcopul Lucian: „Înaintașii noștri, cei care au făurit Marea Unire, ne cheamă astăzi la mai multă unitate, credință și demnitate. Acum 30 de ani libertatea a fost câștigată de tineri cu preț de sânge, ce am făcut cu această libertate? O folosim pentru mai binele acestei țări sau ne batem joc de biserică și de această țară?”.

Și președintele Consiliului Județean, caransebeșeanul Silviu Hurduzeu, a spus că „suntem astăzi împreună, ortodocși și catolici, civili și militari, tineri și bătrâni, social-democrați și liberali, pentru că avem nevoie de unitate. Tuturor românilor, din țară și Diaspora, La mulți ani!”.

Primarul Felix Borcean a vorbit și el despre nevoia de unitate, mai ales în municipiul de pe Timiș și Sebeș. „Sigur că după patru ani de administrație mi-aș fi dorit foarte multe lucruri, la fel și dumneavoastră ați avut multe așteptări de la noi. Eu recunosc că sunt foarte puțin mulțumit de ceea ce am realizat și poate că am fi realizat mult mai multe dacă exista unitate. Fac apel la toți cei prezenți aici să dăm un semnal de unitate. Să aveți o zi pe măsura vremii de astăzi, să sărbătoriți cum se cuvine, este Ziua României. La mulți ani tuturor caransebeșenilor!”, a fost mesajul edilului.

A urmat deja tradiționala paradă militară pe sub Arcul Unitații Spiritual-Creștine, spre bucuria copiilor, prezenți în număr destul de mare, iar la Crucea Identității Naționale lumea a depus trandafiri și garoafe. Și pentru că de la orice sărbătoare nu aveau cum să lipsească masa și dansul, municipalitatea i-a îmbiat pe caransebeșeni cu sarmale, iar muzica populară a răsunat în centrul municipiului. Manifestările prilejuite de Ziua Națională s-au încheiat la Caransebeș cu o seară de muzică clasică.

R.M.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Cu „minciuni gogonate“, unii medici iau salarii exorbitante
REŞIŢA - Cel puţin asta ne-a sesizat cineva la redacţie, care susţine că la Spitalul Judeţean de Urgenţă [...] mai multe »
Din 20 decembrie circulăm cu bacul la Moldova Nouă
MOLDOVA NOUĂ - După mai bine de şase ani de la demararea proiectului, ambarcaţiunea a realizat prima andocare la [...] mai multe »
Încep lucrările de restaurare la Cetatea Ladislau
CORONINI - Dacă firma care a câştigat licitaţia este serioasă, există toate şansele să avem pe malul Dunării un [...] mai multe »
Drogurile şi alcoolul la volan ating cote explozive
CARAŞ-SEVERIN - În vreme ce Poliţia duce campanii împotriva mobilelor la volan, şofatul sub influenţa drogurilor [...] mai multe »
Beat, la 19 ani, a ameninţat o şcoală ca să se întoarcă gratis din Canada
REŞIŢA - Este povestea unui tânăr ajuns peste ocean, pe tărâmul făgăduinţei, unde iţele nu i s-au întins ca-n [...] mai multe »
Aroganţa stângii, bariera dintre Reşiţa şi autostradă?
REŞIŢA - De peste doi ani, expertiza de evaluare a pasajului Ezeriş a devenit o problemă mai dificilă decât [...] mai multe »
Prins la furat, a sărit pe fereastră
CARANSEBEŞ - Este păţania unui oltean prins la furat dintr-un apartament din Caransebeş. Din fericire pentru el, [...] mai multe »
Afaceri bulgăreşti cu… românii de la Mintia
ANINA - În urmă cu câţiva ani, Primăria Anina se bucura de potenţialul exploatării unui depozit de cărbune la [...] mai multe »
Canalizarea de la Doman, de-a râsul-plânsul
DOMAN - Localnicii sunt pur şi simplu exasperaţi de pericolul şi disconfortul create de lucrările la sistemul de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou