Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – La 100 de ani de la intrarea primilor militari români în Banat și la mai bine de trei secole de la trecerea sub administrație austriacă, steagul regiunii noastre i-a întâmpinat pe sportivii veniți la Reșița pentru campionatul național de lupte.

O idee frumoasă, venită din partea organizatorilor reșițeni ai competiției, aceea ca steagul Banatului, simbol al mândriei locale, al moștenirii culturale și al tradiției istorice, să troneze falnic la conferința de prezentare a campionatului. „Țara mea-i Banatul Meu” a fost mesajul care putea fi citit pe steag, iar primarul Reșiței spune că drapelul va putea fi văzut de acum înainte la orice eveniment major organizat în municipiul de pe Bârzava.

„Nu ştiu dacă este o premieră pentru zona de vest, chiar am crezut că mai folosesc şi alţii, însă având în vedere că în luna iulie, mai exact în 21, sărbătorim Ziua Banatului este firesc să avem şi acest steag la competiţiile şi evenimentele oficiale de la Reşiţa, mai ales cele de anvergură naţională. Steagul Banatului este un simbol al identităţii noastre, îl vom pune la orice eveniment de anvergură şi vreau ca încet, încet să îl integrăm în mentalul bănăţenilor“, ne-a declarat primarul Reşiţei, Nelu Popa.

Chiar dacă Ziua Banatului, 21 iulie, nu este recunoscută oficial, propunerea legislativă împotmolindu-se în Parlament, tot mai mulți bănățeni consideră că aceasta este ziua în care acum 301 ani Banatul renăștea ca o provincie europeană şi creştină, după ocupația turcească.

Nina Curiţa