Reactualizat la:

De „vorbă“ cu americanii

De „vorbă“ cu americanii
REŞIŢA – Activitatea de videochat pare fi adoptată şi în municipiul Reşiţa.

 (3 comentarii)

Rectifica

Schimbul de experienţă cu alte popoare este întotdeauna binevenit, iar românii par a fi experţi în aşa ceva dacă ar fi să ţinem cont că există muncitori români prin toate colţurile lumii şi viceversa.

Acestă cooperare însă ar putea căpăta cu totul şi cu totul alt înţeles. Până şi ambasada americană de la Bucureşti ar fi de-a dreptul mândră de „legăturile“ puternice care se stabilesc între tinerele românce şi americani. Nu v-aţi dat seama încă despre ce este vorba? Vă spunem noi.

Cu toţii ştim că sexul vinde. Şi nu sunt puţini cei care îl „comercializează“: de la site-uri porno, până la reviste şi chiar şi articole în presă. În ultima perioadă a apărut o nouă metodă de a câştiga bani rapid profitând de inocenţa sau perversitatea unora pe de o parte şi buzunarul plin al altora, pe de altă parte: videochatul.

Pe internet, dar şi în ziarele naţionale sau locale şi-au făcut apariţia anunţuri în care sunt căutate fete, cu vârsta de peste 18 ani, „open minded“, cunoscătoare de limba engleză şi un număr de telefon.

Sunând la unul dintre numere ne-a răspuns un domn, foarte amabil, dispus să ne dea mai multe detalii. În urma conversaţiei am reţinut că e vorba despre un job ca model pe videochat, că videochatul e adresat americanilor şi că nu există riscul ca vreun român sau reşiţean să mă vadă pe acolo.

De asemenea, nu voi fi forţată să fac nimic din ceea ce nu vreau eu şi că responsabilitatea mea va fi să-i „vrăjesc“ pe cei cu care vorbesc pentru ca ei să stea conectaţi cât mai mult la site-ul respectiv. Activitatea de videochat se va desfăşura într-un studio amenajat de interlocutorul meu şi că nu este un novice în acest domeniu.

În încheiere, domnul de la capătul celălalt al firului m-a invitat la o cafea, pentru a discuta detaliile. Invitaţia nu a fost onorată.

Andreea Turcu

timpul@informmedia.ro



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa dă drumul cârnaţilor de la Fluturelu
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean vorbea despre oprirea circulaţiei pe Bulevardul A.I. Cuza, între [...] mai multe »
Acum cinci ani s-a stins sculptorul luminii
BOC;A - „În seara zilei de 19 iulie 2014, la 91 de ani, maestrul Constantin Lucaci şi-a luat rămas bun de la [...] mai multe »
Spărturi eterne
REȘIȚA - Mai multe lucrări s-au făcut în ultimele luni în Govândari, în zona intersecţiei semaforizate de [...] mai multe »
Măureniul a stopat asfaltările!
MĂURENI - „Nu vom fi de niciodată de acord cu lucrul făcut de mântuială“, notează reprezentanţii primăriei [...] mai multe »
Torma, exclus din PNL cu 56 de voturi pentru
REŞIŢA - În şedinţa Comitetului Director Judeţean al PNL ce a avut loc joi, 18 iulie, 2019, la care au participat [...] mai multe »
Doar 37 de posturi sunt titularizabile
CARAȘ-SEVERIN - Aproape 400 de candidați au intrat în cursa pentru un post de profesor titular în judeţul [...] mai multe »
Va încurca sau nu noul tramvai?
REŞIŢA - Dacă în Govândari, tramvaiele îşi vor croi drum prin spaţiul verde şi parcările de pe Bulevardul [...] mai multe »
Proiectul bacului, mai tulbure decât Dunărea când plouă
CARAŞ-SEVERIN - Deschiderea punctului de trecere a Dunării cu bacul între Moldova Nouă şi Golubac este un proiect [...] mai multe »
Sistemul ro-alert, în noi teste
CARAŞ-SEVERIN - În perioada 18-30 iulie 2019, de la 10.00 la 12.00, în Caraş-Severin are loc o nouă rundă de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou