Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Dacă zilele trecute anunțam începerea programului „Litoralul pentru toţi”, care se va încheia pe 1 octombrie, tour-operatorii din turism ne surprind deja cu pachete pentru sezonul rece. Dacă vi se pare că este prea devreme pentru a vă face planuri pentru vacanţa de iarnă, vă spunem că o rezervare timpurie vă poate aduce o reducere de până la 15%.

„Cei care doresc să-şi petreacă sărbătorile departe de casă e bine să studieze încă de acum pachetele turistice, pentru a putea lua deciziile cele mai convenabile. În cazul înscrierilor timpurii, reducerile sunt între 10 şi 15%, cu plata unui avans de 50%, diferenţa urmând a fi achitată cu o lună înaintea plecării”, ne-a declarat Gabriela Rasovan, operator de turism din Reşiţa.

Pasionaţii de schi care doresc să se aventureze în perioada Crăciunului pe pârtiile din Predeal sau Straja vor plăti pentru patru nopţi de cazare, la hotel de patru stele, în sistem all-inclusive, între 474 şi 550 de euro/persoană. Tarifele pentru zona Bran – Moeciu în perioada Revelionului depăşesc 2.000 de lei, pentru turiştii care aleg să înnopteze în unităţi de cazare de trei şi patru stele. În aceeaşi perioadă găsiţi locuri de cazare şi în hotelurile şi pensiunile din staţiunea Băile Felix, unde preţurile pentru trei nopţi de cazare, cu mic dejun inclus, pornesc de la 650 de lei la două stele, şi depăşesc 1.000 de lei la unul patru stele.

Dacă nu doriţi să plecaţi prea departe de casă, dar nici să faceţi Revelionul în faţa televizorului, atunci puteţi alege staţiunea Băile Herculane unde, pentru trei nopţi de cazare, şi servire all-inclusive, veţi scoate din buzunare între 300 şi 330 de euro/persoană.

Turiştii care doresc însă să treacă dincolo de graniţele ţări şi să-şi petreacă sărbătorile de iarnă într-o zonă renumită nu doar pentru condiţiile de schi, ci şi pentru patrimoniul cultural deosebit, pot alege regiunea austriacă Salzburg. Fie că vorbim despre staţiunile Kaprun, Zell am See, Abtenau sau Golling şi Bad Gastein, tarifele încep de la 250 de euro/persoană pentru patru nopţi de cazare cu mic dejun, depăşesc 400 de euro pentru cazare cu două mese pe zi, şi pot ajung la 1.000 de euro pentru cei care doresc să rezerve nu o cameră, ci un apartament.

Turiştii cu dare de mână pot petrece noaptea dintre ani, departe de casă, în destinaţii pe care mulţi dintre noi ni le-am dori să le vizităm. Astfel, putem alege New York-ul (la preţul de 1.455 de euro/persoană), Dubai (645 de euro/persoană), Roma (549 de euro/persoană), Hong Kong (1.295 euro/persoană), Lisabona (595 euro/persoană) sau Cipru (259 euro/persoană). De reţinut că aceste pachete nu includ taxele din aeroport şi nici cina festivă de Revelion.

Roxana Bălan Nafiru