Reactualizat la:

De marti, cardul de sanatate trebuie prezentat

De marti, cardul de sanatate trebuie prezentat
Scris de Roxana Bălan Nafiru - REŞIŢA – Cardul de sănătate a devenit obligatoriu de la 1 mai, însă medicii şi asiguraţii au beneficiat de o perioadă de acomodare de câteva luni.

Rectifica

De la 1 septembrie, cardul naţional de sănătate devine unicul instrument de decontare şi validare a serviciilor medicale în sistemul public de sănătate pentru asiguraţii cu vârsta de peste 18 ani. Mirela Zeman, director relaţii contractuale cu atribuţii de preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, a explicat marţi, într-o conferinţă de presă, ce trebuie să facă persoanele care nu au primit încă acest card pentru a putea beneficia de servicii medicale gratuite: „Asiguraţii care nu au intrat încă în posesia cardului pot să verifice dacă li s-a emis acest document prin accesarea serviciului pus la dispoziţie de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, la adresa www. cnas.ro/page/verificare-asigurat, sau pe adresa caselor de asigurări de sănătate în evidenţa cărora se află. De menţionat că persoanele cărora până la această dată nu li s-a emis cardul vor putea beneficia de servicii medicale fără prezentarea acestuia“.

Mirela Zeman a mai precizat că asiguraţii care au pierdut sau au deteriorat cardul de sănătate pot solicita eliberarea unui document duplicat de la sediul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate. Solicitarea se va face în scris, prin depunerea unei cereri, urmând apoi ca asiguratul să plătească contravaloarea noului card şi să suporte cheltuielile de distribuire prin servicii poştale, în valoare de

15,5 lei. Până la primirea noului card, asiguraţii vor avea acces la servicii medicale în baza unei adeverinţe care are o valabilitate de 60 de zile. Pe de altă parte, asiguraţii care, din motive personale sau religioase, refuză utilizarea cardului trebuie să depună o cerere la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, în care vor menţiona motivele refuzului şi vor restitui cardul în cazul în care l-au primit. Pentru aceşti asiguraţi, accesul la serviciile medicale se va face în baza unei adeverinţe de înlocuire a cardului de sănătate, cu termen de valabilitate de trei luni.

În cazul tinerilor care împlinesc vârsta de 18 ani, urmează să li se tipărească carduri de sănătate, imprimarea cardurilor fiind, de altfel, un proces continuu. „Din cele 320.480 de carduri tipărite pentru asiguraţii noştri, aproape 300.000 au fost distribuite de către Poşta Română. La rândul ei, aceasta ne-a returnat 20.789 astfel de documente. Dintre acestea, am predat medicilor de familie 9.308 bucăţi, în timp ce 1.653 au fost ridicate direct de către asiguraţi de la sediul instituţiei noastre. La noi au mai rămas un număr de 9.828 de carduri, din care 4.690 sunt pentru persoanele care între timp au decedat şi alte 5.138 pentru cele fără medic de familie, care nu s-au prezentat pentru ridicare lor. Totodată, la sediul instituţiei noastre se mai regăsesc alte 622 de carduri, din cele 806 primite spre distribuire de la CAS OPSNAJ, Casa Specială a Angajaţilor din Apărare, Ordine Publică şi Autorităţi Judecătoreşti“ , a concluzionat Zeman.

Taguri: ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Bursa – o paine pentru 120 de caraseni
REŞIŢA, BĂILE HERCULANE - Un scurt bilanţ la o lună după bursa generală a locurilor de muncă a fost făcut de [...] mai multe »
Parcul Siderurgistului, cel mai mare loc de joaca
REŞIŢA - Un proiect de două milioane de lei ar putea transforma vechiul parc în cel mai mare loc de joacă din [...] mai multe »
5,5 milioane de lei pentru apa si canalizare la Ersig
VERMEŞ - Contractul de finanţare pentru această investiţie a fost semnat la finele anului trecut, lucrările urmând [...] mai multe »
STOP! Demult este prea mult!
„O șosea din Ungaria… un șofer în live pe Facebook… 9 persoane decedate… mai mulți copii orfani! STOP! E [...] mai multe »
Caras-Severinul, invadat de serpi
CARAŞ-SEVERIN - Autorităţile ar trebui să caute soluţii pentru că sunt zone în care oamenii sunt copleşiţi de [...] mai multe »
Ati lasat orasul in pielea goala!
REŞIŢA - Asta îi reproşa o reşiţeancă primarului Ioan Popa, acuzându-l până şi de şomajul lăsat în urmă [...] mai multe »
Mai multe locuri de parcare la Bigar
BOZOVICI - Proiectul depus de primarul comunei Bozovici la Compania Naţională de Investiţii a fost declarat eligibil [...] mai multe »
Deputatul Ion Tabugan, intre demisie si… politica firului ierbii
REŞIŢA - Oficialul cărăşean şi-a dat demisia din formaţiunea politică din care face parte, PMP, însă decizia [...] mai multe »
Piata sezoniera in Govandari
REŞIŢA - Aleşii urbei au aprobat organizarea Pieţei sezoniere în Govândari, în zona Aleii Daliilor din Reşiţa. [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou