Reactualizat la:

De două zile aproape 3.000 de oameni sunt terorizaţi de… Enel

De două zile aproape 3.000 de oameni sunt terorizaţi de… Enel
FÂRLIUG – De două zile cele şase sate ale comunei stau mai mult pe întuneric. Fiind şi ultima comună din judeţ, la limita cu judeţul Timiş, este alimentată printr-o linie tehnică aeriană de la Lugoj.

 (3 comentarii)

Rectifica

Aşa se face că, deşi plătesc facturile în Caraş-Severin, problemele tehnice sunt rezolvate de către cei din Timiş, care, spun oamenii, nu se prea grăbesc să le remedieze. „Când am sunat ni s-a spus că nu au oameni destui, apoi mi-au zis că vedem mâine (vineri – N.R.) care-i problema, pentru că astăzi (joi – N.R.) nu va mai veni nimeni. Chiar dacă şase sate stau fără curent! E o dovadă de indolenţă şi nepăsare faţă de aceşti oameni care-şi plătesc lunar facturile pentru servicii care le primesc parţial. Numai astăzi s-a luat de 12 ori curentul“, ne-a spus extrem de revoltat primarul Ioan Borduz.

Oamenii s-au adunat cu toţii în faţa Căminului Cultural şi au început să sune atât la dispeceratul Enel cât şi la instituţiile responsabile din judeţ. Cu lumânări în mână, oamenii şi-au făcut cumpărăturile sau au încercat să-şi rezolve problemele din gospodărie. „Eu am mai multe magazine în comună. Sunt foarte afectat. Mi s-a dezgheţat îngheţata, cine o mai cumpără aşa? Peştele deja miroase, carnea e şi ea decongelată. Şi asta în condiţiile în care eu plătesc lunar factura, fără întârzieri“, spune Petru Laieş.

„Este o bătaie de joc la adresa abonaţilor. Noi nu avem restanţe dar, de doi ani de zile, chiar şi când nu plouă sau nu bate vântul, rămânem fără curent. Avem calculatoare, aparatură electrică, pompe de apă, nu putem folosi nimic. Îşi bat joc de noi. Iar când sesizăm la dispecerat, fie nu răspund, fie vin după 2-3 zile. De doi ani, de când s-a modernizat linia electrică, nu ştiu ce se întâmplă, dar suntem mai mult fără curent. Totuși, de plătit, plătim lunar!“, ne declară revoltat Florin Cioloca.

Petru Bagiu are mama bolnavă, o femeie de aproape 80 de ani. „O ţin pe mama tot la întuneric, nu îşi poate lua nici medicamentele. Facem totul la lumânare, dar nu o pot lăsa aprinsă pentru că mi-e frică să nu ia foc casa! E bătaie de joc ce fac cu noi. Domnilor, am ajuns în secolul acesta să stăm mai mult la lumânare decât la bec! E primăvară, toţi avem ouă puse la clocitoare. Păi cum se ia curentul la noi, nu mai iese nici un pui din ouăle acelea. Anul trecut mi s-a ars frigiderul, tot din cauza aceasta, acum am primit de la rude un calculator din Austria, au venit să ni-l instaleze, dar nu se poate pentru că nu avem curent“.

Potrivit  unui comunicat al Enel, semnat de Dumitru Micu, „Ieri, în jurul orei 18.57, ploaia torentială şi vântul puternic cu caracter de vijelie au afectat linia electrică aeriană de 20kV Dezeşti, care a dus şi la întreruperea alimentării cu energie electrică a consumatorilor din zonele Dezeşti, Fârliug, Scăiuş, Remetea. Principala cauză care a dus la întreruperea alimentării cu energie electrică a fost un izolator defect la un stâlp de medie tensiune. În teren s-au deplasat cu operativitate trei echipe ale Enel Distribuţie Banat în vederea remedierii defecţiunii şi datorită lungimii mari de 73 kilometri a liniei electrice aeriene alimentarea tuturor consumatorilor afectaţi a fost reluată azi noapte în jurul orelor  02.33“.

Numai că, localitatea a fost fără curent de marţi, iar ieri nu a fost curent nici la ora 10 dimineaţa, aparte de ce-o fi fost la 18.57, când susţin cei de la Enel că ar fi fost prima avarie.

Cât priveşte cele trei echipe din teren, reporterii Jurnal de Caraş-Severin, care au fost pe teren, n-au văzut nici una. Dar trebuie să recunoaştem că nu am străbătut toţi cei 73 de kilometri…

Cristian Franţ, Sorin Goruianu.



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Reşiţa are primele platforme subterane
REŞIŢA - Colectarea deşeurilor la Reşiţa se face deja, pentru o parte din municipiu, la un alt nivel. Asta pentru [...] mai multe »
Amenzi de 8.000 de lei în patru ore
CARAŞ-SEVERIN - Acţiunea pentru gări „curate“, derulată miercuri de oamenii legii, în 13 gări cărăşene, s-a [...] mai multe »
Atenţie sporită la metoda „lover boy“ în rândul elevilor!
REȘIȚA - În cadrul campaniei naţionale de informare privind siguranţa în şcoli „10 pentru siguranţă“, mai [...] mai multe »
După ani și ani, Aerogara din Caransebeș se modernizează
CARANSEBEȘ - Gabriel Olariu, omul de afaceri care a devenit acționar majoritar la Aeroportul Caransebeș SA, continuă [...] mai multe »
Ce au în comun frigiderele cu dezinsecția?
CARANSEBEȘ - Vă spunem noi: banii! Subiectul a fost dezbătut aprins de consilierii locali caransebeșeni, cu [...] mai multe »
Doi urmăriţi naţional, prinşi în Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Poliţiştii cărăşeni au reuşit să prindă, în judeţul nostru, doi bărbaţi pe numele cărora [...] mai multe »
Cuc distruge istoria feroviară a Banatului de Munte
CARAȘ-SEVERIN - Asta susține Marcel Vela, care i-a adresat mai multe întrebări ministrului Transporturilor de la [...] mai multe »
În căutarea morilor de apă prin satele cărăşene
PĂLTINIȘ - Asociaţia Acasă în Banat a demarat proiectul „Ţara Morilor de Apă“, cofinanţat de Consiliul [...] mai multe »
A fost nevoie, în primul rând, de muncă
CARAŞ-SEVERIN - Cei doi absolvenţi de gimnaziu şi cei doi liceeni din Caraş-Severin care au obținut medii de 10 la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou