Reactualizat la:

De Craciun, vin fiert si dulciuri

De Craciun, vin fiert si dulciuri
Scris de I.I. - BĂILE HERCULANE – Cele cinci căsuţe din lemn achiziţionate de Primăria Băile Herculane au fost montate în centrul staţiunii. Pentru Sărbătorile de Iarnă de anul acesta, se doreşte organizarea unui târg după modelul celui din centrul Timişoarei. Pe viitor, Primăria are în vedere cumpărarea altor asemenea căsuţe, care să fie utilizate la diverse evenimente.

De sărbători, în cele cinci căsuţe vor fi prezenţi comercianţi locali de produse de sezon. Primăria nu duce lipsă de solicitări din partea celor care vor să închirieze o asemenea locaţie. Aşa încât se va proceda pe criteriul „primii veniţi, primii serviţi”, după cum reţinem din declaraţia lui Dan Nasta, consilierul primarului Cristian Miclău. Iată de ce, pentru anul viitor, Primăria are în vedere sporirea numărului de căsuţe din lemn. „Când vom face bugetul pe anul viitor, vom discuta şi despre asta. Vom intenţiona să achiziţionăm alte căsuţe, în funcţie de data primului eveniment important care va avea loc în staţiune”, declară Nasta.

Conform acestuia, cele cinci căsuţe cumpărate recent de Primărie au costat peste 15.000 de lei. Una singură costă în jur de 2.600 lei fără TVA. Valoarea investiţiei va fi amortizată din chiriile pe care Primăria le va percepe pentru aceste locaţii. Pentru târgul de anul acesta vor funcţiona toate cele cinci căsuţe, de unde doritorii vor putea cumpăra produse tradiţionale de sezon.

 

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
La varsta majoratului, retinut pentru talharie
CARANSEBEŞ - Două sticle de whisky au fost de vină! Doar că pentru a le fura tânărul a fost nevoit să se ia la [...] mai multe »
Au adus fundul gradinii in fata caselor
REȘIȚA - Dan Petrescu, directorul executiv al AquaCaraş, a explicat de ce există străzi care, deşi n-au apă şi [...] mai multe »
21 de milioane de euro au ajuns in judet
CARAŞ-SEVERIN - Aceasta este suma care a fost adusă prin APIA în conturile fermierilor cărăşeni. mai multe »
O partie noua in turismul carasean
VĂLIUG - Miercuri după-amiaza se lucra de zor la pregătirea terenului pentru o viitoare pârtie la Văliug. Pârtia [...] mai multe »
Talantii succesului investiti in forta si lavanda
REȘIȚA - Sub semnul pumnului de diamant al lui Francisc Vaștag și vocii de safir a Mariei Gheorghiu, la „Casa [...] mai multe »
Autoturism lovit de tren la Mehadia
MEHADIA - Un mehedinţean de 36 de ani a scăpat ca prin urechile acului dintr-un accident în care autoturismul său a [...] mai multe »
Singurul caz de scarlatina a fost tratat
REȘIȚA - Așa ne asigură directorul executiv al DSP Caraș-Severin, Dănilă Miloș, pentru că recent, a fost [...] mai multe »
Casutele din povestea Craciunului
REȘIȚA - În această dimineață, angajații Serviciului Public pentru Întreținerea și Repararea [...] mai multe »
Dragnea, pus pe drumul imparatilor
BĂILE HERCULANE - Prof.dr. Ilie Cristescu a vorbit despre liderul PSD ca un continuator al împăraţilor Romei şi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou