Reactualizat la:

De ce vrea Popa sa inchida Bulevardul Republicii

De ce vrea Popa sa inchida Bulevardul Republicii
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – Edilul spune că şi el, ca toată lumea, voia drumuri cu mai multe benzi, mai multe locuri de parcare, mai multe semafoare. Asta până când s-a apucat de citit urbanism.

 (8 comentarii)

Rectifica

Într-o recentă şedinţă de consiliu local, edilul a mers chiar mai departe de închiderea circulaţiei rutiere în zona Victoria, între vechiul complex comercial din zona zero a urbei şi Piaţa Tricolorului. Primarul le-a oferit colegilor consilieri o carte despre urbanism şi a lansat o idee mult mai îndrăzneaţă, sub forma unui… „ce-ar fi dacă, măcar pe sfârşit de săptămână, am închide circulaţia rutieră de la Intim până la Kaufland“, adică Bulevardul Republicii, cea mai intens circulată arteră a urbei.

Ce carte le-a dăruit Ioan Popa consilierilor reşiţeni? „Le-am oferit consilierilor o carte care se numeşte «Oraşe pentru oameni», este o carte scrisă de unul dintre cei mai mari urbanişti la nivel mondial, Jan Gehl, un danez care practic a reinventat oraşele sau urbanismul la nivel global“. În volum este reliefată chiar ideea schimbării pe care o urmăreşte şeful administrativului reşiţean, menită să le redea oamenilor oraşele dominate acum de… maşini. În fond, ideea nu e rea, pentru că peste tot în lume vechi artere îmbâcsite cândva de circulaţie au ajuns promenade largi, pline de terase, cafenele, flori, arteziene şi vânzători ambulanţi de îngheţată sau acadele.

Primarul Ioan Popa a lansat, prima dată, ideea de pietonal la Victoria în faţa micilor întreprinzători ai urbei, reuniţi sub cupola palatului administrativ municipal. „În principiu, în toate oraşele, şi la noi, şi în Occident, există permisivităţi care cresc pe măsură ce pleci din zonele principale ale oraşului. Nu este acelaşi lucru zona Victoria, Intim, Centru, Universitate, cu Calea Caransebeşului, Calea Timişoarei, Bulevardul Muncii, strada Făgăraşului. Adică expunerea vizuală sau calitatea expoziţiei vizuale nu este aceeaşi. Acest lucru este valabil şi în New York, şi în Londra, şi în Viena, şi peste tot! Însă în zone care sunt cu impact foarte puternic, în special pentru cei care ne mai vizitează, trebuie să avem totuşi un oraş cât de cât… Îmi spunea mai devreme colegul meu, viceprimarul Gabi Duruţ, de ceea ce vreau să fac la Victoria, de exemplu. Deci eu vă spun, în cinci ani de zile, că sunt eu primar sau că nu sunt, la Victoria nu va mai fi decât pietonal şi tramvai. Chiar dacă vi se pare bizar! Unii oameni vin acum şi-mi spun: Dom’le, trebuie să ne faci un semafor acolo să facem stânga, că se stă acolo la Victoria, la Dacia, e problemă, se face coadă! Hai, dom’le, fugiţi de-aici, că o să închidem circulaţia rutieră complet! Acolo devine o piaţetă! Şi vă spun de ce. Poate şi eu fost acum trei, patru ani de aceeaşi manieră. Dar m-am apucat să citesc despre urbanism. Şi vă dau cărţi, dacă vreţi vi le fac cadou, «Oraşe pentru oameni»… Dacă fac în loc de o şosea simplă, una cu două benzi, vin mai multe maşini, dacă fac patru benzi, vin şi mai multe maşini. Dacă fac o pistă de biciclete, vin biciclete, şi dacă fac trei, vin mai multe biciclete. Deci depinde ce vrei să împingi. Tot timpul vor fi nemulţumiţi! Că n-am parcări, că n-am destul, că vreau mai multe benzi, că stau prea mult… Dar în oraşe civilizate de afară s-au închis zone rutiere de circulaţie despre care unii nu credeau că aşa ceva e posibil. S-a închis Times Square-ul în New York, în centrul oraşului. L-au închis, l-au făcut pietonal. Şi atunci, dacă de exemplu, la Victoria fac pietonal, circul doar cu tramvai, cu bicicletă, pe picioare. Sau taximetre care te preiau pe linie şi te duc, că-s mijloace de transport public. Se schimbă totalmente arhitectura Victoriei. Dar nu pot să stau cu o fostă terasă cu o gresie în continuare rămasă pe jos. Dacă vrem să crească calitatea oraşului, trebuie s-o creştem noi, fiecare“.

Edilul le-a reproşat unora dintre buticari aspectul precar al spaţiilor pe care le-au amenajat, iar aceştia, în replică, i-au spus că toate s-au făcut cu avizul şi îndrumările date de specialişti recomandaţi de Primărie. Oamenii s-au arătat totuşi deschişi să-şi cosmetizeze chioşcurile, însă pentru asta trebuie să facă investiţii. Banii i-ar putea obţine din credite luate pe mai mulţi ani, iar creditele le-ar fi aprobate dacă ar avea contracte pe terenuri. Din nefericire, însă, edilul nu le-a putut promite contracte pentru perioade mai mari de unu, trei ani, pentru că faţa urbei urmează să fie răvăşită de reintroducerea tramvaiului, amplasarea liniei urmând să fie regândită pentru a nu mai crea aceleaşi probleme în trafic. Lucru care face imposibilă concesionarea prin contract, pe un deceniu, a terenului de sub vreun butic care va trebui demolat în numele tramvaiului…



Comentarii 8

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Lugojean accidentat pe Muntele Mic
MUNTELE MIC - S-a întâmplat sâmbătă, după festivitatea de premiere a competiției sportive „Muntele Mic Vertical [...] mai multe »
Contestatiile nu au schimbat procentul notelor peste cinci
CARAŞ-SEVERIN - Rezultatele finale la Evaluarea Naţională au fost afişate, iar procentul absolvenţilor de gimnaziu [...] mai multe »
Tabugan nu vrea un ALDE de mana a doua
REŞIŢA - Deputatul cărăşean este noul preşedinte al ALDE Caraş-Severin, Ionela Kovacs rămânând [...] mai multe »
Parada fustelor pe bicicleta
REŞIŢA - Asociaţia Bike Attack invită doamnele şi domnişoarele la o plimbare cu bicicleta. Evenimentul „Skirt [...] mai multe »
Pronosticurile apicultorilor, date peste cap de furtuni
CARAȘ-SEVERIN - Ploile şi furtunile din ultima perioadă au afectat florile de tei, şi, de câteva zile, acestea nu [...] mai multe »
Accident grav la cativa kilometri de Caransebes
VEST - Trei persoane au ajuns la spital vineri după amiază, după ce un șofer a intrat pe contrasens pe drumul [...] mai multe »
Vicepremierul Romaniei a venit in judet sa vada realitatea
CARAŞ-SEVERIN - Ministrul Mediului a fost vineri în Caraş - Severin, unde a discutat cu autorităţile probleme [...] mai multe »
Popovici: Dragnea! Du-te la puscarie!
REȘIȚA - Chiar dacă la nivel județean este aliatul PSD și beneficiază de un post de vicepreședinte al Consiliului [...] mai multe »
Centrele din Caransebes, Anina si Iablanita, tot cu lacat pe ele
REŞIŢA - Şi situaţia va mai continua aşa, cel puţin o vreme, până la o nouă rectificare bugetară, susţin [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou