REȘIȚA – Nici o națiune nu a prosperat vreodată fără a avea o bază solidă a forței de muncă.
Este adevărat că, de exemplu, în judeţ, oficial vorbind, avem disponibile doar 59 de locuri de muncă. Neoficial sunt mai multe. Însă, realist vorbind, dacă mâine s-ar întâmpla o minune şi în Caraş-Severin s-ar deschide o fabrică de 1000 de locuri de muncă la Reşiţa, una de 200 la Anina, una de 300 la Oţelu Roşu, nu ar avea cine să se angajeze. Nu ar avea şi asta este realitatea tristă. Avem şi şomeri, peste 3000, şi oameni care taie frunză la câini, dar 90 la sută din ei nu vor să muncească. Sau cel puţin nu în Caraş-Severin, nu în România.
Ministrul finanțelor publice, Eugen Teodorovici, declara ferm că: „La nivel european, nu se dorește punerea pe agendă a subiectului forței de muncă, pentru că sunt interesele statelor care au încă nevoie de angajați din România, Croația, Polonia, iar marea familie europeană înseamnă de fapt că fiecare este pentru el“. O declarație destul de belicoasă și într-o notă un pic anti-europeană, ar spune unii. Dar oare chiar așa o fi? Oare „marea familie europeană” chiar are grijă de toţi fiii rătăcitori, chiar împarte cu aceeași oca la toată lumea? Sau este doar un ideal frumos care maschează niște interese meschine de ordin financiar și geopolitic? Când muncitorii români au primit dreptul de a călători liber și de a munci în statele mai dezvoltate din Vest, a început un adevărat exod. Au plecat cu mic, cu mare și acum peste 9 milioane de concetățeni lucrează și trăiesc în alte țări. Au plecat muncitori calificați, necalificați, intelectuali… mai rămâne să plece și câinii vagabonzi și țara noastră, în câţiva ani buni, ar deveni o imensă rezervație naturală populată mai mult de urși, lupi și alte lighioane.
E bine că oamenii au șansa să câștige mai mult, teoretic ajută și economia țării căci mare parte trimit bani acasă, construiesc case etc. Acesta este vârful icebergului… dar un iceberg are doar o mică parte vizibilă. Restul stă sub nivelul mării, nevăzut de ochii lumii. Capitalismul înseamnă exploatarea muncii unui om. Capitalistul îti pune la dispoziție mijloacele de producție, materia primă, iar câștigul cel mai mare vine din ceea ce americanii numesc „labour value“, valoarea muncii. Aici pierde România banii care nu se văd de către marele public, dar care sunt resimțiți din plin în profitul marilor companii străine.
Și mai trist este că pentru a deveni bun în ceva, trebuie școală, practică etc. Cei mai mulți dintre cei plecați afară au studiat și s-au format în România. Dar acel faimos „labour value“ se duce în buzunarul străinilor. De ce? Pentru că sistemul bolnav ce s-a instalat după decembrie ’89 n-a știut sau n-a vrut să creeze un mediu economic sănătos la noi în țară. Pentru că fostele întreprinderi de stat au fost „privatizate“ pe punguța cocoșului cu doi bani, și nici măcar acei doi bani nu se regăsesc în infrastructură, spitale, școli etc. S-au vândut valori uriașe pe nimic și acel nimic s-a volatilizat în buzunarelor unora care acum ne dau lecții de economie și business, dar care se ascund după celebra frază „nu mă întrebați cum am făcut primul milion“.
Revenind la forța de muncă, în județul nostru ne plângem mereu că nu avem investitori, că nu sunt suficiente locuri de muncă. Și asta pentru că ai noștri cărășeni înghesuie autocarele spre Austria, Germania, Italia etc. Ar mai veni companii (tot străine, nu vă bucurați prea tare) să deschidă câte-o făbricuță de ceva șlapi sau chiloți… dar mulți cărășeni preferă să schimbe scutecele bătrânilor din Occident. Atunci, pauză locuri de muncă, pauză dezvoltare economică. Nu vă faceți iluzii, pe europenii dezvoltaţi nu-i interesează c-o ducem noi rău. Ei sunt interesați s-o ducă ei bine. Au reușit să transforme locuitorii din estul continentului în chinezii Europei și le convine asta. Şi nu este vorba aici de opinie anti UE, dar nici nu susţin prosclavia. Însă, atâta timp cât statutul muncitorilor din TOATĂ Europa nu se va reglementa cu echitate, spre aste ne îndreptăm. Așteptăm o măsură de la membrii mai bogați ai acestei mari familii continentale, prin care să ne arate că într-adevăr suntem tratați în mod egal și nu suntem doar verișorul sărac pe care-l cheamă la masă doar când au nevoie de el să spargă și lemne.
Flavius Militaru