Reactualizat la:

De ce se teme ISJ-ul?

De ce se teme ISJ-ul?
REŞIŢA – De ce presa nu a fost informată în legătură cu data exactă a afişării rezultatelor de la titularizare?  Video

 (4 comentarii)

Rectifica

„Rezultatele la titularizare se vor afişa până cel târziu pe 25 iulie“, a fost informaţia transmisă de Inspectoratul Şcolar, chiar înainte de susţinerea Concursului Naţional de Titularizare din 16 iulie. Dar „până cel târziu pe 25 iulie“ nu este o dată exactă. Practic, după susţinerea concursului, rezultatele puteau fi afişate în orice zi.

Ne-ar fi plăcut să fim prezenţi la prima afişare a rezultatelor, înainte de a fi depuse contestaţiile, pentru a sta de vorbă cu cei care au participat la concurs. Ar fi fost interesant, având în vedere că destul de mulţi candidaţi au luat note de 1, 2 sau 3. Note ce nu îi onorează.

Ceea ce ne face pe toţi să ne întrebăm: Ce pretenţii mai poţi avea de la un elev dacă un pretendent la un post didactic ia astfel de note? Din păcate, nu am reuşit să stăm de vorbă cu cei implicaţi. Pentru că nu am fost informaţi când are loc prima afişare. Comunicatul de la ISJ cu rezultatele la titularizare ne-a fost trimis în 23 iulie, când s-au centralizat datele.

Dar în acea zi, nu am mai găsit pe nimeni, nici la centrele de examen unde au fost afişate rezultatele, nici la sediul Inspectoratului Şcolar, unde am putut vedea însă, deasupra listelor cu rezultate, următoarea notă: „Afişate în 19 iulie“. Vineri, în mereu pomenitul 25 iulie, în ziua afişării rezultatelor finale, în holul ISJ, doar doi bărbaţi se uitau la listele cu posturi şi cu rezultate şi se minunau de notele mici şi de numărul limitat de posturi titularizabile.

Suntem conştienţi că organizarea concursului de titularizare a presupus un efort susţinut şi implicarea unui număr mare de cadre didactice. Am urmărit doar să atragem atenţia asupra unui fapt. Pe viitor, sperăm să fim informaţi în timp util. Pentru că astfel de situaţii incerte nu duc decât la întrebări.

Şi, fără să fim înţeleşi greşit, în acest caz nu ne putem întreba decât un singur lucru: de ce atâta secretomanie cu afişarea acestor rezultate? Are de ascuns ceva ISJ-ul?



Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Și totuși mai există speranță pentru Vila Elisabeta
BĂILE HERCULANE - După Școala Pittner din Reșița, un alt important imobil de patrimoniu al județului ar putea fi [...] mai multe »
Nicolae Ciurică – Un sfânt fără aureolă, la Caransebeş
CARANSEBEȘ - Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, cu sprijinul Consiliului [...] mai multe »
Ministrul de Interne, desemnat de studenţii de la Academie „cel mai cool ministru“
CARAȘ-SEVERIN - Marcel Vela a participat la Balul bobocilor studenţilor „Academiei Al. Ioan Cuza“, unde a ţinut [...] mai multe »
Să-ți bei cafeaua pe funicular? Momentan doar în filme
REȘIȚA - Au apărut și imagini despre cum ar arăta funicularul de deasupra Reșiței, în cazul în care [...] mai multe »
Tot mai aproape de sfârşitul călătoriilor pe Semmering
CARAŞ-SEVERIN - Doar până în 14 decembrie 2019 mai circulă trenul zilnic pe ruta Oraviţa – Anina, o cursă pe [...] mai multe »
Liberalii îl contrazic pe Borcean la capitolul FDI
CARANSEBEŞ - Și spun că lista prezentată de edil cu un proiect pe Fondul de Dezvoltare și Investiții, de [...] mai multe »
Popa şi Marşalik cer partidelor de dreapta să sprijine PNL
CARAŞ-SEVERIN - Liderii PNL, Nelu Popa şi Jaro Marşalik, au susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia au [...] mai multe »
13 bocşeni distribuiau droguri! Chiar și la elevi!
BOCŞA - Joi, 14 noiembrie, polițiști de combatere a criminalitații organizate din Caraș-Severin, cu sprijinul celor [...] mai multe »
Incendiu izbucnit în Reşiţa de la o conductă de gaz
REŞIŢA - Astăzi, în jurul orei 11.30, prin apel la 112, a fost anunţat un incendiu la o conductă de gaz spartă pe [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou