Reactualizat la:

De ce se taie in zona Valiug?

De ce se taie in zona Valiug?
VĂLIUG – Mai multe sesizări ale cetăţenilor au semnalat tăieri de masă lemnoasă în două zone înspre Semenic.

 (2 comentarii)

Rectifica

Cititorii au trimis redacţiei câteva poze cu exploatare de masă lemnoasă, adăugând întrebarea „de ce se taie în zonă? Tăierile rase nu ar trebui să existe în parcurile naţionale…“. Prin urmare, am luat legătura cu administraţia Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului (PNSCC). Am primit lămuriri legate de faptul că una dintre exploataţii nu se află pe raza parcului.

„La intrare, în locul cunoscut drept Crucea Văliugului, zona nu intră în PNSCC. Am verificat şi nu este vorba despre tăiere rasă, aşa cum am aflat că spun «specialiştii». Cealaltă exploatare este către Prislop, pe raza parcului, dar nu în zonă de protecţie strictă. În ambele cazuri este vorba despre tăieri de racordare – ultima tăiere prin care se înlătură arboretul bătrân pentru a se dezvolta generaţia următoare. Repet, nu este vorba nicidecum despre tăieri la ras. Este vorba despre tratamentul tăierilor progresive. Lucrările sunt efectuate de agenţi economici în baza unor licitaţii şi a unor contracte, iar ocolul respectă normele tehnice“, a precizat Sorin Tudorescu, directorul administraţiei Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului.

Flavius Rotariu



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa a bătut palma pentru 117,5 milioane de lei
REŞIŢA - Primarul Reşiţei a semnat cu şeful ADR Vest, Sorin Maxim, finanţarea pentru faza a II-a a proiectului [...] mai multe »
Senatorul Chisăliţă, audiat la DNA: Habar n-am de șpăgi pentru camioane!
VEST - Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au confirmat, luni, efectuarea a cinci percheziţii, în judeţele [...] mai multe »
Reşiţeni, votaţi cel mai frumos brad… şcolar
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană continuă tradiţia ultimilor ani, conturată pe malurile Bârzavei, de a [...] mai multe »
Schiurile lui Popa se împiedică în… virgule
CARAŞ-SEVERIN - Este vorba despre proiectul vizând domeniul schiabil Semenic, care înaintează greu, după cum [...] mai multe »
Statul Român ar putea controla lacurile Trei Ape, Gozna, Văliug şi Secu
CARAŞ-SEVERIN - SAPE, firmă a statului român, a depus zilele trecute o ofertă pentru a prelua activele CEZ. Aşadar [...] mai multe »
Arme! Pentru că dau curaj minţilor întunecate!
REŞIŢA - Mai ţineţi minte scandalul permiselor auto de la Piteşti? Au trecut peste zece ani de atunci, dar [...] mai multe »
Să nu lăsăm minunile să aştepte!
REȘIȚA - Întotdeauna luna decembrie îmi schimbă starea de spirit şi asta pentru că ştiu că oamenii devin mai [...] mai multe »
Semmeringul nu se închide! Trenul Anina-Oravița va circula normal!
CARAŞ-SEVERIN - Spune ministrul Marcel Vela, care i-a mulţumit colegului său Bode pentru cadoul frumos oferit [...] mai multe »
S-au săturat să-şi tot repare maşinile din cauza drumului
BUCOVA - La Bucova, doar o stradă comunală a rămas cu promisiunea că va fi asfaltată, însă nicio sesizare sau [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou