Reactualizat la:

„De ce pe noi nu ne ascultă nimeni?“

„De ce pe noi nu ne ascultă nimeni?“
REŞIŢA – Nu doar deportaţii din Bărăgan au trăit adevărate traume în perioada comunistă, ci şi cei rămaşi acasă.

Rectifica


În urmă cu aproape 60 de ani, mai multe
familii de chiaburi din
Caraş-Severin au fost ridicate,
în plină noapte, şi deportate în
Câmpia Bărăgan.
Jurnal de
Caraş
Severin relata,
luna trecută, poveştile trăite de trei
dintre cărăşenii deportaţi în
sud-estul ţării. Aşa cum există
mărturiile celor întorşi din
Bărăgan, există şi memoriile celor
rămaşi acasă.

Gheorghina Velcotă, în
vârstă de 70 de ani, din Vărădia,
a telefonat la redacţia Jurnal de
Caraş-Severin pentru a ne povesti
experienţele trăite de familia sa, în
perioada în care regimul comunist a supus poporul
român unui proces de alterare a
conştiinţei sale istorice.


„Aveam 11 ani când cele 40 de familii din
Vărădia au fost forţate să-şi
părăsească casele. Sunt convinsă
că au trecut prin momente grele, dar şi cei
care au rămas acasă au dus-o la fel de greu.
Spun asta pentru că deşi munceam
pământul şi aveam recolte bogate, nu ne
alegeam cu nimic toamna. Părinţii mei erau
obligaţi să dea statului o bună parte
din producţia anuală. Cerealele şi
alimentele ajungeau pe mâna colectorilor, iar noi
mâncam lapte acru şi mălai“,
mărturiseşte bătrâna.


Gheorghina Velcotă ne-a povestit şi despre
zilele în care era nevoită să stea cu
animalele în câmp, până noaptea
târziu, de teamă să nu
rămână fără vite.
„Când veneau colectorii în sat
după animale, dormeam în câmp. Multe
lacrimi au curs din ochii mamei mele, care se
necăjea de fiecare dată când nu avea ce
pune pe masă. Am dus-o greu, dar cel mai rău
a fost că am trăit în
permanenţă cu frica că vor intra peste
noi şi ne vor lua întreaga
agoniseală“, mai povesteşte
bătrâna.


După 60 de ani, bătrâna mai are un
singur regret: „Îmi pare rău că
pe noi, cei rămaşi acasă, nu ne
bagă nimeni în seamă. Nu am primit nici
un leuţ, cu toate că deportaţilor li se
dau bani frumoşi în fiecare lună. Cu
toţii am fost prigoniţi şi
horopsiţi. De ce pe noi nu ne ascultă
nimeni?“, ne-a spus cu amărăciune
Gheorghina Velcotă.


Roxana Nafiru


roxana.nafiru@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Transal Urbis își face o nouă stație de sortare
CARANSEBEȘ - Operatorul de salubritate și transport din Caransebeș vrea să mute stația provizorie din zona Gării [...] mai multe »
Nu cred că a uitat Caransebeșul!
CARANSEBEŞ - Asta spune primarul Felix Borcean despre noul ministru de Interne, Marcel Vela, relațiile acestuia în [...] mai multe »
Depoul de tramvaie nu a adus pagubă bugetului local
REŞIŢA - Dimpotrivă, a fost aprobată decontarea cheltuielii municipiului Reșița, peste două milioane de lei, [...] mai multe »
Bilanţul accidentelor feroviare în judeţ se ridică la şase
CARAŞ–SEVERIN - Dacă e mult sau puţin, într-un interval de zece luni, nici nu mai contează dacă infrastructura [...] mai multe »
Acasă în Banat și primarul Filimon îi fac o bucurie unei femei sărmane din Măureni
MĂURENI - Mai precis, o casă pentru Anica din Măureni, care până astăzi locuia într-un șopru de lemne, fără [...] mai multe »
Murgu: Da, cer! Tot cer şi nu mi-e ruşine!
REŞIŢA - Managerul Waldemar Murgu, entuziasmat de rezultatele financiare, a menţionat şi alte schimbări în bine [...] mai multe »
5,6 milioane de lei pentru Colegiul Național „Diaconovici-Tietz”
REŞIŢA - Un nou contract de finanțare pentru municipiul Reșița a fost semnat marţi, 19 noiembrie 2019, la sediul [...] mai multe »
Trecerile de cale ferată nu vor mai face atâtea victime!
CARAŞ-SEVERIN - Asta datorită amenajărilor trecerilor la nivel a drumurilor cu calea ferată, ce vor fi executate în [...] mai multe »
Bomba socială din Mociur face vâlvă pe reţelele de socializare
REŞIŢA - Senatorul Ionuţ Chisăliţă spune că o asemenea problemă socială nu se rezolvă transferând-o în altă [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou