Reactualizat la:

De ce nu va raspunde AquaCaras?

De ce nu va raspunde AquaCaras?
REŞIŢA – De mai multe ori, reşiţenii s-au adresat Jurnal CS pentru a se plânge de modul în care sunt trataţi de către operatorul de apă AquaCaraş.

Rectifica

Cele mai multe nemulţumiri vizau faptul că, în perioadele în care serviciul era sistat, societatea nu-i anunţa în prealabil sau nu respecta perioadele prevăzute pentru repornirea furnizării apei potabile, dar şi faptul că atunci când existau avarii, nu prea aveau unde să le reclame.

Într-un astfel de caz, în urmă cu o lună, o reşiţeancă din cartierul Secu s-a adresat redacţiei pentru că deşi a bătut mai multe drumuri la AquaCaras, fie n-a avut cu cine să vorbească, fie reclamaţia nu i-a fost luată în seamă. Odette Guran sesiza o avarie la conducta de apă potabilă care alimentează jumătate din cartierul Secu, pentru care urma să facă şi o reclamaţie scrisă. Reşiţeanca ne-a spus că nu era afectată direct de avarie, întrucât aceasta se produsese pe reţeaua de distribuţie, după propria locuinţă.

Zona este una problemă din punct de vedere al alimentării cu apă potabilă: „Am stat şapte luni fără apă, spune femeia. Practic jumătate din Secu n-are apă, în schimb cealaltă jumătate consumă fără apometre, mulţi fiind branşaţi ilegal. Am înţeles că mulţi ar avea şi datorii foarte mari. Apa ne este dată prin captarea unor izvoare. Cei din partea de jos, care au apă prin cădere, au apă, ceilalţi, din partea unde se pompează, de cele mai multe ori nu avem. O aducem cu bidoanele din oraş“.

Pentru a-i sprijini demersurile, am luat şi noi legătura cu cei de la AquaCaraş, însă ne-am lovit de aceeaşi problemă: telefonul la care nu răspundea nimeni. Am încercat să luăm legătura cu Adriana Almăjan, purtătorul de cuvânt al societăţii, însă telefonul acesteia a fost închis vreme de o săptămână. Aşa că ne-am dus direct la sediul AquaCaraş, unde am putut afla şi motivul: femeia era în concediu. Un director sau altcineva? „Domnul director Dan Petrescu nu este astăzi, iar mâine este la Timişoara. Altcineva nu este“, a fost răspunsul pe care ni l-a dat secretara.

 

Lămuriri

După o vreme, am putut sta de vorbă cu Adriana Almăjan care ne-a explicat că neînţelegerea pleacă de la Ziua Mondială a apei, eveniment cu prilejul căruia AquaCaraş şi-a deschis porţile pentru vizitatori, în special pentru elevii şcolilor reşiţene. „Cadrele didactice au văzut că noi suntem deschişi spre acest gen de acţiuni, iar în săptămâna 2-6 aprilie, când a fost derulat proiectul «Şcoala altfel» am avut foarte multe solicitări şi am fost angrenaţi toţi în diferite activităţi“. Cu alte cuvinte, AquaCaraş nu a mai putut remedia avarii, pentru că personalul se ocupa de vizitele copiilor. Potrivit site-ului companiei, numărul de angajaţi depăşeşte 700, 122 fiind angrenaţi doar la structura centrală, la care se adaugă 184+55 pentru sucursala din Reşiţa.

Dar Adriana Almăjan ne-a mai dat o explicaţie: cei care vor să depună o reclamaţie nu trebuie să se adreseze sediului central, cum am făcut şi noi, şi femeia, pentru că „noi nu avem echipe de intervenţie aici, ci doar la exploatarea de pe str. Fântânilor nr. 1, unde este şi dispeceratul central, care are intrarea prin spate“, puţin înainte de casieria unde se achitau facturile la gaz. Cât despre sesizarea femeii din Secu, reclamaţia fusese rezolvată nu imediat, dar între timp, fiindu-i montat şi apometru, iar ca urmare a intervenţiei Jurnal CS, a fost ordonată o reverificare a situaţiei.

JCS-Antoniu Mocanu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
15 hectare de vegetație în flăcări
MOLDOVA NOUĂ - Vineri, în jurul orei 17:00, a fost anunțat un incendiu de vegetație izbucnit între Moldova Nouă [...] mai multe »
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Gata cu bicicletele gratis la Reşiţa
REŞIŢA - „La o zi de la lansarea sistemului de bike share din Reșița, din cauza utilizării improprii a [...] mai multe »
Organigrama spitalului din Caransebeș n-are priză la consilieri
CARANSEBEŞ - Nici a doua oară aleșii locali nu au fost convinși de explicațiile oferite de reprezentanții [...] mai multe »
Ce să fie pe primul loc: apa, drumul sau canalizarea?
RAMNA - De toate au nevoie oamenii să simtă că trăiesc în timpul lor, nu în Evul Mediu, dar „fără [...] mai multe »
Mai năzdrăvani decât Nică, sub semnul lui „Şşşş“…
REȘIȚA - Zarvă mare la avanpremiera primului spectacol din noua stagiune a Teatrului de Vest Reşiţa - [...] mai multe »
Cu pistolul în buzunar, pe DN 58
CARAȘ-SEVERIN - Doi bărbați au fost reținuți după ce unul dintre ei a fost prins cu pistolul în buzunar. Mai mult [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou