Reactualizat la:

De ce ne dezicem de Sabin Pauta?

De ce ne dezicem de Sabin Pauta?
REŞIŢA – Primarul Mihai Stepanescu a dezvăluit, recent, în cadrul unei conferinţe de presă, intenţiile conducerii Liceului de Artă Sabin Păuţa din Reşiţa de a schimba numele instituţiei pe care o păstoreşte.

De fapt, fără a cunoaşte detaliile, mai toate unităţile de învăţământ care au vrut să se promoveze prin proiecte şi parteneriate europene şi-au schimbat numele, în căutarea unui… renume. Multe au devenit colegii, unele s-au făcut bănăţeme, altele naţionale. La liceul de artă, însă, lucrurile stau cam invers.

Astfel, potrivit lui Mihai Stepanescu, noul nume va fi Liceul Naţional de Arte Reşiţa, dorindu-se excluderea numelui „celui mai mare compozitor român în viaţă, care se bucură de faimă peste hotare, care a făcut parte şi din clubul Rotary Reşiţa (…) Nu cred că trebuie luate decizii pripite. Nu este un tratament corect în faţa acestei valori şi a României. Voi face orice-mi stă în putinţă pentru a împiedica, pentru a preveni o astfel de acţiune“, după cum a precizat primarul reșițean.

Sabin Păuța s-a născut pe 8 februarie 1943, în satul Câlnic. A urmat cursurile Liceului de Matematică din Reșița, însă, în paralel, a  studiat și muzica la Liceul de Muzică din municipiu, cea care, din 2003, avea să-i poarte numele.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Dormeau în post! Primarul le-a stricat somnul!
CARANSEBȘ - Este vorba de mai mulți polițiști locali din Caransebeș, de serviciu sâmbătă noaptea, surprinși de [...] mai multe »
Poliţia n-o mai caută pe Bianca
BOCŞA - Poliţia judeţului ne aminteşte de tânăra de 15 ani dată dispărută inclusiv prin mass-media în 10 [...] mai multe »
Dan Barna promite că va fi un preşedinte „full time“
REŞIŢA - Acesta este şi motivul pentru care candidatul USR-PLUS la alegerile prezidenţiale a venit la Reşiţa cu [...] mai multe »
Iluminat public modern pentru Moldova Nouă
MOLDOVA NOUĂ - Iar pentru asta a fost semnat un contract de aproape 11 milioane de lei, bani din care se va moderniza [...] mai multe »
Urmărire ca-n filme la Reşiţa! Şofer reţinut!
REŞIŢA - Autoturismul condus fără permis de un reşiţean de 35 de ani, cu damf de alcool, a fost urmărit de [...] mai multe »
Primarul Aninei, revoltat pentru Semmering
CARAŞ-SEVERIN - Edilul face memoriu la Ministerul Transporturilor şi asta pentru că, începând cu data de 25 [...] mai multe »
Accident provocat de un caransebeșean băut pe DN 6
CARANSEBEȘ - Șoferul, care venea tocmai din Austria, a fost filmat de un alt participant la trafic încă de pe [...] mai multe »
Felix Borcean: Cei din spital să vină şi cu probleme serioase!
CARANSEBEŞ - De parcă nu ar cunoște-o toată lumea, situația mai mult decât dificilă în care se află spitalul [...] mai multe »
Totul este în puţin! Chiar şi fericirea e în crâmpeie…
REȘIȚA - Ochii sunt mici, dar ei cuprind orizontul. Există un alt loc mai frumos pe lume decât ochii celor care te [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou