REȘIȚA – Tarifele care vor fi practicate de deponeul ecologic de la Lupac, odată ce acesta va fi dat în funcțiune, au constituit subiect de dispută și în ședința Colegiului Prefectural Caraș-Severin.
Prezent la ședință, viceprimarul municipiului Caransebeș, Marius Isac, a ridicat următoarea problemă privind gestiunea deșeurilor în Caraș-Severin: „De ce la deponeul de la Lupac costul va fi foarte ridicat? La deponeul al cărui proprietar este Consiliul Județean Caraș-Severin, depozitarea unei tone de deșeuri va costa 174 RON plusTVA, la care se va adăuga și “suprataxa” de 80 RON care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2017. Credem că redevența inițială stabilită de către Consiliul Județean de la care s-a pornit licitația pentru selectarea operatorului a fost prea mare. La alte deponee din țară – deponee ecologice – costurile de depunere sunt semnificativ mai mici…”.
În replică, vicepreședintele Consiliului Județean, Ionuţ Popovici, secondat de directorul Cristian Bâtea, a precizat: „Suma pe tona de deşeuri este fixată în funcţie de plata redevenţei, iar redevenţa a fost fixată de către comisia de specialitate în funcţie de totalitatea banilor investiţi în acest proiect. Repet, dacă deşeurile sunt selectate, suma scade la aproape jumătate“.