Reactualizat la:

De cate ori ai daruit stropi de viata?

De cate ori ai daruit stropi de viata?
Scris de Nina Curița - CARAȘ-SEVERIN – Inițiată de Patriarhia Română în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, campania „Donează sânge, salvează o viaţă!” se desfășoară și în Episcopia Caransebeșului.

Rectifica

Prin grija directă a PSS Lucian, Episcopul Caransebeșului, la nivelul eparhiei s-a organizat în perioada 15 octombrie-15 noiembrie, o acțiune de donare de sânge, având în vedere lipsa de sânge de la Centrul de Transfuzii Sanguine Reșița.

Campania a început în municipiul Reșita, a continuat la Centrul Eparhial din Caransebeș, apoi la Moldova Nouă și Oravița, iar preoţii şi credincioşii au avut posibilitatea să se alăture acestei campanii. La Oravița, preoții din Cercul pastoral-misionar Oravița-Anina, precum și personalul neclerical și foarte mulți credincioși au fost prezenți la spitalul orășenesc din localitate să se alăture acestei campanii.

„Această acțiune a Episcopiei se desfășoară datorită faptului că s-a constatat la nivelul județului nostru, ca de altfel la nivelul întregii țări, o nevoie acută de sânge. Este îmbucurător că la apelul nostru, credincioșii în frunte cu preoții lor, au răspuns pozitiv și s-au alăturat acestei acțiuni a Episcopiei noastre. Am avut până acum o prezență destul de numeroasă, asigurând în fiecare zi între 20 și 35 de persoane”, a subliniat părintele Gabriel Gozman, consilier social-misionar al Episcopiei Caransebeșului.

După Postul Nașterii Domnului, campania de donare de sânge va continua și în alte localități de pe cuprinsul Eparhiei Caransebeșului, precum Oțelu Roșu, Băile Herculane, Teregova, etc. Consumul de sânge la nivelul spitalelor a crescut foarte mult în județul Caraș-Severin, fiind nevoie zilnic de 20-30 donatori. Doar 2% din populația României donează sânge și numai 60% din necesarul de sânge este acoperit. Conform cercetătorilor, s-a demonstrat că persoanele care donează sânge au o imunitate crescută faţă de populaţia generală. Timpul total alocat donării de sânge este de aproximativ 30 de minute, iar senzaţia de ameţeală şi leşin pentru donator este foarte rară.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Se fura codrul la Sacu si Ersig
CARAȘ-SEVERIN - În ultima săptămână, polițiștii cărășeni au sancționat mai multe fapte privind tăieri [...] mai multe »
PSD Caras-Severin, in conferinta extraordinara
CARAȘ-SEVERIN - Sâmbătă, 24 februarie 2018, în şedinţa Comitetului Executiv al PSD,  s-a decis convocarea unei [...] mai multe »
Un cabinet necesar pentru diabeticii din Clisura
MOLDOVA NOUĂ - Cabinetul va ușura mult problemele pacienților care trebuiau să se deplaseze în municipiul [...] mai multe »
Incendiile de pe Semenic, pe masa procurorilor
CARAȘ-SEVERIN - Tăierile de păduri și incendiile din Parcul Național Semenic – Cheile Carașului, semnalate de [...] mai multe »
Salata banateana din ciuperci asiatice
BOCȘA - În această primăvară, cărăşenii vor putea pune pe mese salată şi zacuscă din bureţi shiitake, [...] mai multe »
Carantina la Spitalul Judetean din Resita
REȘIȚA - Şeful UPU, medicul Emil Bunda, susţine că la Reșița toată lumea este în carantină, toate [...] mai multe »
Dragobetele le-a sagetat inima resitenilor
REŞIŢA - Ziua de vineri a fost una specială şi pentru elevii din municipiu. Aceştia au sărbătorit iubirea şi [...] mai multe »
Politia, cu ochii pe Independentei
REŞIŢA - Un control de rutină a demarat, în după-amiaza zilei de vineri, 23 februarie, la scurt timp după ora [...] mai multe »
Cifrele lui Irimia trantesc aritmetica lui Dascalu
CARANSEBEȘ - Directorul economic al municipalității caransebeșene, Horia Irimia, demontează afirmațiile [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou