Reactualizat la:

De 150 de ani sub semnul ASTREI

De 150 de ani sub semnul ASTREI

OŢELU ROŞU – Urbea din Valea Bistrei a dat startul, la finele săptămânii trecute, Zilelor „ASTRA“, cu o serie de întâlniri, inclusiv în celelalte localităţi din zonă.

Anul acesta este marcată împlinirea a 150 de ani de la înfiinţarea, la Sibiu, a Asociaţiei Transilvane pentru Literatură Română şi Cultura Poporului Român, concentrând elita intelectualităţii şi având rol de emancipare culturală şi politică a românilor din Transilvania, precum şi aniversarea a 20 de ani de la înfiinţarea Despărţământului ASTRA din Oţelu Roşu.

Vineri, 27 mai, evenimentul debutează la ora 10.00, când în holul principal al Casei de Cultură din Oţelu Roşu este vernisată expoziţia itinerantă „Înfăptuiri esenţiale din activitatea ASTREI“, continuă în sala mare a instituţiei, la ora 12.00, cu „Ziua absolventului – Ziua tineretului astrist“, la ora 16.00, cu un concurs de recitaluri de poezie în grai, iar la ora 18.00, cu un spectacol muzical coregrafic. În paralel, la Obreja, de la ora 16.00, are loc o întâlnire astristă.

Evenimentul este organizat de către cele două asociaţii, împreună cu Muzeul de Literatură „Tiberiu Boşcaiu“ şi Muzeul Etnografic „Credinţă – Tradiţie – Veşnicie“ din Oţelu Roşu.

Antoniu Mocanu

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Greutăţile pot pava poveştile de succes
REŞIŢA - Problema migraţiei a fost pusă pentru a patra oară, la Reşiţa, sub cupola palatului administrativ [...] mai multe »
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou