Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Primarul şi episcopul Caransebeşului vor să ajute spitalul din Caransebeş să scape de datorii.

Zilele trecute, edilul municipiului şi PSS Lucian au avut o discuţie, în cadrul căreia Prea Sfinţia Sa şi-a exprimat intenţia de a se implica în ajutorarea instituţiei sanitare. În acest sens, în data de 15 martie 2018, la Primăria Caransebeş va fi organizată o întâlnire cu toţi primarii localităţilor din jurul municipiului, dar şi cu preoţii bisericilor din zonă în vederea găsirii unor soluţii pentru spital.

„Spitalul municipal deserveşte o treime din suprafaţa judeţului, adică toate localităţile din jurul Caransebeşului. Potrivit unor situaţii pe care le-am studiat nu demult, am aflat că din totalul pacienţilor internaţi aici, doar 15 la sută sunt din Caransebeş. Aşadar, este nevoie şi de ajutorul primarilor din localităţile din jur, dar şi de oameni. Dacă fiecare cetăţean din zona amintită ar dona 4 lei, printr-un ONG sau printr-o altă modalitate legală, datoriile spitalului ar fi achitate. Ştiu că oamenii plătesc contribuţii la sănătate, însă eu spun asta pentru că trebuie să găsim soluţii pentru ca unitatea sanitară să existe. Deci, vorbim de patru lei, atât. Se acoperă datoriile, probleme nu se rezolvă aşa. Având în vedere că toate spitalele din judeţ şi din ţară au probleme, eu sper ca lucrurile să se reglementeze şi spitalele să fie degrevate de tot felul de probleme“, a spus primarul Felix Borcean, în cadrul unei conferinţe de presă la Reşiţa.