Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Informaţii despre firmele cărăşene vor putea fi accesate de către oricare stat care a aderat la portalul european.

Modificările legislative în domeniul economiei adoptate zilele acestea prevăd realizarea unui sistem de interconectare a registrelor comerțului din statele membre ale Uniunii Europene care va permite schimbul gratuit de documente şi informaţii între registrele comerţului din statele membre ale Uniunii în cazul operaţiunilor de fuziune transfrontalieră şi al sucursalelor înfiinţate de societăţi cu sediul în statele membre UE.

Aceste dispoziții vor intra în vigoare din 7 iulie 2017, moment după care, prin intermediul portalului european e-Justice, va fi pus la dispoziția publicului un serviciu electronic prin care vor putea fi accesate informații și documente referitoare la profesioniștii înregistrați în registrele comerțului din cadrul Uniunii Europene.

Totodată, se introduce identificatorul unic la nivel european (EUID), care va include elementul de identificare al României, elementul de identificare al registrului național, numărul persoanei din registrul respectiv și, dacă este necesar, alte elemente pentru a elimina erorile de identificare. Pe pagina de internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului sau pe portalul de servicii on-line al acestuia vor fi afișate, tot gratuit, informații privind EUID și statul membru în care este înmatriculată firma.

Tot gratuit vor mai fi puse la dispoziţie şi alte informaţii, cum ar fi denumirea persoanei înregistrate în registrul comerţului, forma juridică, sediul social/profesional, numărul de ordine din registrul comerţului al persoanei înmatriculate/înregistrate, codul unic de înregistrare fiscală şi starea firmei.