Caraş-Severin, Romania
Arhivă

martie 2018

Browsing

VRANI – Un incendiu produs la un depozit de îngrășăminte chimice din satul Ciortea, aparținător de comuna Vrani, a fost raportat, sâmbătă, 31 martie, pompierilor orăvițeni. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, iar cele două echipaje de pompieri profesioniști care au intervenit în lupta cu focul au concluzionat că incendiul a izbucnit de la jarul unei țigarete.

REŞIŢA – Spune, glumind, că încă mai tatonează câte ceva în arta sa, dar recunoaşte că a atins, totuşi, vârful carierei. Aniversat pentru cei 70 de ani pe care i-a împlinit în 29 martie, pictorul a sărbătorit maturitatea deplină cu o expoziţie personală, vernisată joi seara în sala de expoziţii a Casei de Cultură.

BĂILE HERCULANE – Aflat pentru câteva zile în Caraș-Severin, Paul Brummell și-a făcut timp și pentru a vizita câteva din obiectivele turistice ale județului. La Băile Herculane, Excelența Sa Paul Brummell s-a întâlnit cu tinerii arhitecți grupați în jurul inițiativei Herculane Project, prin care se încearcă restaurarea Băilor Neptun, unul din cele mai reprezentative monumente istorice din stațiune, aflat însă acum într-o stare avansată de degradare.

ADVERTORIAL. Timp de o săptămână centrul civic al orașului va prinde culoare prin „Târgul Primăverii”, eveniment organizat de Primăria Municipiului Reşiţa. Inaugurarea acestuia va avea loc sâmbătă, la ora 16:00 când elevii școlilor reșițene își vor prezenta obiectele decorate în spiritul Sfintelor Sărbători Pascale, la care au lucrat în ultimele săptămâni, menite să animeze locația de desfășurare a evenimentului. Tot sâmbată, reșițenii sunt invitați să participe la un flash-mob pregătit de cluburile de dans sportiv din Reșița, să interacționeze cu iepurașii Asociației Multiculturale “ Visions of Dreams” dar și să admire statuile vivante ce cu siguranță vor stârni curiozitatea trecătorilor.