Reactualizat la:

Dascălii, salarii mai mari

Dascălii, salarii mai mari
REŞIŢA – Cadrele didactice din Caraş-Severin vor beneficia de anul viitor de creşteri salariale de până la 28,2%, în funcţie de nivelul salariilor, în urma unei ordonanţe de urgenţă aprobată de Guvernul României.

 (1 comentariu)

Potrivit documentului, majorările se vor aplica în două tranşe, respectiv de la 1 martie şi 1 septembrie 2009. În învăţământul preuniversitar, de creşterile cele mai mari va beneficia personalul cu salariile cele mai reduse, respectiv debutanţii şi angajaţii care au cea mai mică vechime în sistem.

În învăţământul universitar, au fost aprobate creşteri salariale pentru preparatori, asistenţi şi şefi de lucrări. În acest context Ministerul de Resort a lansat în dezbatere publică, principiile şi criteriile care să stea la baza evaluării performanţei didactice şi a solicitat inspectoratelor şcolare ca, până la 28 noiembrie, să popularizeze propunerile la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ şi să organizeze dezbateri pe această temă.

Doina Rolea

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Nu cred că a uitat Caransebeșul!
CARANSEBEŞ - Asta spune primarul Felix Borcean despre noul ministru de Interne, Marcel Vela, relațiile acestuia în [...] mai multe »
Depoul de tramvaie nu a adus pagubă bugetului local
REŞIŢA - Dimpotrivă, a fost aprobată decontarea cheltuielii municipiului Reșița, peste două milioane de lei, [...] mai multe »
Bilanţul accidentelor feroviare în judeţ se ridică la şase
CARAŞ–SEVERIN - Dacă e mult sau puţin, într-un interval de zece luni, nici nu mai contează dacă infrastructura [...] mai multe »
Acasă în Banat și primarul Filimon îi fac o bucurie unei femei sărmane din Măureni
MĂURENI - Mai precis, o casă pentru Anica din Măureni, care până astăzi locuia într-un șopru de lemne, fără [...] mai multe »
Murgu: Da, cer! Tot cer şi nu mi-e ruşine!
REŞIŢA - Managerul Waldemar Murgu, entuziasmat de rezultatele financiare, a menţionat şi alte schimbări în bine [...] mai multe »
5,6 milioane de lei pentru Colegiul Național „Diaconovici-Tietz”
REŞIŢA - Un nou contract de finanțare pentru municipiul Reșița a fost semnat marţi, 19 noiembrie 2019, la sediul [...] mai multe »
Trecerile de cale ferată nu vor mai face atâtea victime!
CARAŞ-SEVERIN - Asta datorită amenajărilor trecerilor la nivel a drumurilor cu calea ferată, ce vor fi executate în [...] mai multe »
Bomba socială din Mociur face vâlvă pe reţelele de socializare
REŞIŢA - Senatorul Ionuţ Chisăliţă spune că o asemenea problemă socială nu se rezolvă transferând-o în altă [...] mai multe »
Când Poliţia deranjează şmecherii, se lasă cu scandal
REŞIŢA - În zona centrală a municipiului Reșița, lucrătorii Poliției Locale au surprins, sâmbătă, un tânăr [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou