Reactualizat la:

„Dăruieşte-mi o jucărie!“

„Dăruieşte-mi o jucărie!“
REŞIŢA – Tinerii şi profesorii au adunat jucării pentru a le oferi copiilor dintr-un centru de plasament din municipiu.

„Dăruieşte-mi o jucărie!“ este numele proiectului iniţiat de studenţii reşiţeni şi care luni, 20 decembrie, a adus un strop din atmosfera de sărbătoare în mijlocul copiilor de la Centrul de Plasament „Speranţa“ din municipiu şi din apartamentele aparţinând aşezământului social. Liga Studenţilor din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa a încheiat campania de colectare de jucării, derulată atât în cadrul instituţiei de învăţământ superior, cât şi la diferite şcoli din oraş.

În acest fel, elevii, studenţii şi profesorii au adunat suficiente daruri pentru a le putea oferi copiilor de la Centrul de plasament. Iar ieri, Moş Crăciun le-a făcut o vizită celor mici pentru le aduce atmosfera de sărbătoare cu câteva zile mai devreme şi pentru a le oferi în dar jucăriile ce au fost strânse, împreună cu voluntari din cadrul Ligii şi al Grupului Local de Tineret „Arcus“ din Reşiţa, care au reprezentat personaje din poveşti.

„Liga Studenţilor multumeşte studenţilor şi cadrelor didactice din Universitatea «Eftimie Murgu», elevilor de la Şcolile cu clasele I-VIII Nr. 2, 7, 8 şi 9, care au ajutat la derularea acestei campanii“, spune Alina Bosânceanu, preşedintele LSUEMR.

Antoniu Mocanu

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
15 hectare de vegetație în flăcări
MOLDOVA NOUĂ - Vineri, în jurul orei 17:00, a fost anunțat un incendiu de vegetație izbucnit între Moldova Nouă [...] mai multe »
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Gata cu bicicletele gratis la Reşiţa
REŞIŢA - „La o zi de la lansarea sistemului de bike share din Reșița, din cauza utilizării improprii a [...] mai multe »
Organigrama spitalului din Caransebeș n-are priză la consilieri
CARANSEBEŞ - Nici a doua oară aleșii locali nu au fost convinși de explicațiile oferite de reprezentanții [...] mai multe »
Ce să fie pe primul loc: apa, drumul sau canalizarea?
RAMNA - De toate au nevoie oamenii să simtă că trăiesc în timpul lor, nu în Evul Mediu, dar „fără [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou