REȘIȚA – Doi reprezentanți ai școlii reșițene de atletism au urcat pe podiumul de premiere, la Campionatul Național de atletism în sală pentru juniori I, competiție desfășurată la finalul săptămânii la Complexul Sportiv Național „Lia Manoliu” din București.
Sâmbătă, 24 februarie, în prima zi a competiției, Horia Ianc, de la Clubul Sportiv Universitatea Reșița, a câștigat medalia de bronz la aruncarea greutății. Elevul profesorului Irinel Dumitru a reușit o aruncare de 15,80 metri. Bucurie mare și a doua zi, duminică, 25 februarie, când Daria Grigoroiu (CSU-CSS Reșița) s-a calificat cu brio în finala probei de 60 m garduri, reușind o clasare pe locul al treilea, pentru medalia de bronz, cu timpul de 8:87 secunde. Performanța este cu atât mai mare, cu cât sportiva antrenată de prof. Ștefan Nagy este în primul an la categoria junioare III, fiind cu patru ani mai mică decât câștigătoarea probei. Cu o zi mai devreme, Daria a prins finala la 60 m plat, clasându-se pe locul 7. Tot la București vor avea loc marți, 27 și miercuri, 28 februarie, întrecerile din cadrul Campionatului Național de Aruncări Lungi (în aer liber), la care municipiul de pe Bârzava va avea de asemenea reprezentanți. Detalii veți putea citi și în edițiile de luni și marți ale cotidianului Jurnal de Caraș-Severin.