Reactualizat la:

Dar din dar se face Rai…

Dar din dar se face Rai…
CARANSEBEŞ – Din „darul“ primit de la Guvern au fost alocaţi bani şi pentru Catedrala Episcopală.

 (2 comentarii)

În urmă cu o săptămână, nimeni nu s-ar fi ostenit să solicite bani municipalităţii, întrucât iniţiativa ar fi fost cu certitudine sortită eşecului. Văduvit de 850.000 de lei, în urma unei decizii a Consiliului Judeţean, bugetul Caransebeşului abia dacă mai putea face faţă priorităţilor.

Iată că între timp lucrurile s-au schimbat şi, după ce Gvernul României a alocat Caransebeşului, pe ultima sută de metri, 870.000 de lei, au reapărut şi solicitările de fonduri. Printr-o adresă înaintată administraţiei locale, Episcopia Caransebeşului a cerut alocarea sumei de 139.000 de lei, pentru realizarea mozaicului de pe faţada Catedralei Episcopale „Învierea Domnului“. Animaţi de spiritul Crăciunului, consilierii au răspuns cu generozitate şi au aprobat acordarea sprijinului financiar.

Astfel că din aceşti bani, în cursul anului viitor va fi realizat mozaicul icoanei mari, cu o suprafaţă de 25 de metri pătraţi şi încă opt mozaicuri mai mici, de câte opt metri pătraţi, de pe faţada principală a Catedralei „Învierea Domnului“ din centrul municipiului.

Reamintim faptul că în cadrul şedinţei Adunării Eparhiale s-a stabilit ca obiectiv principal pe anul 2009 finalizarea lucrărilor şi târnosirea catedralei, eveniment la care se doreşte participarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Iulius Pîrvu

iulius.pirvu@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Saracia Resitei totusi produce. Sute de saci de gunoaie…
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană împreună cu operatorul de salubritate şi cu persoanele asistate social au pus [...] mai multe »
Concedii, faliment, amenzi sau concurenta?
REŞIŢA - Ceva trebuie să se fi întâmplat în Piaţa Reşiţa Sud, că demult n-a mai suflat vântul prin ea. Însă [...] mai multe »
Pana si gardurile si potecile ajung pe masa lui Hurduzeu
CARAŞ-SEVERIN - Dar multe din petiţiile trimise Consiliului Judeţean s-au referit și la starea drumurilor judeţene. mai multe »
Vesti bune pentru persoanele cu dizabilitati
CARAȘ-SEVERIN - Acestea vin de la Guvern, care a aprobat modificarea şi completarea Legii 448/2006, referitoare la [...] mai multe »
Va faceti casa in Caransebes? Atentie la hoti!
CARANSEBEȘ - Caransebeșenii care își construiesc case trebuie să fie foarte atenți! În zonă există o [...] mai multe »
Un nou termen pentru Lupac
CARAŞ-SEVERIN - Deşi ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, spunea că este necesară punerea în funcţiune a [...] mai multe »
In Caransebes, apa buna prin 2022. Sau mai devreme?
CARANSEBEŞ - Nu doar pârâul Dalci este cauza pentru care apa de la robinetele caransebeșenilor este una de proastă [...] mai multe »
Nicolae Capusan: Sa obtii documentatii si avize este aproape imposibil!
BĂILE HERCULANE - Omul de afaceri clujean, care a cumpărat hotelul Decebal din Băile Herculane pentru a-l restaura, [...] mai multe »
Uneori, mi-e dor de oameni…
REȘIȚA - Nu de chipuri, doar văd zilnic zeci, poate chiar sute. Mi-e dor însă de oameni cu care să ai ce să [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou