Reactualizat la:

Dansurile germane în sărbătoare

Dansurile germane în sărbătoare
GĂRÂNA – A devenit o tradiţie ca în ultimii ani să se desfăşoare în perioada de vară în satul de la poalele Semenicului, o tabără de instruire de dansuri populare germane din Banatul Montan.

Şi anul acesta, în perioada 8-15 august, tineri din Reşiţa şi Steierdorf – Anina, însoţiţi de familia Marianne şi Nelu Florea, precum şi de către profesoara de germană Alexandra Damsea, toţi din Reşiţa, au fost părtaşi de o săptămână „plină“ de dansuri populare germane, dar şi de distracţie şi voie bună, căci vremea frumoasă a fost alături de ei.

La această tabără finanţată de către Asociaţia Culturală „Südmark“ din Graz, aflată la cea de a XI-a ediţie, au participat Johanna şi Gerhard Krajicek, veniţi tocmai din Graz, coreografi înpătimiţi ai Landului Stiria, care i-au învăţat pe cei tineri, noi dansuri specifice zonei austriece de unde provin germanii din Banatul Montan.

Vineri seara la Căminul cultural din satul Gărâna, a avut loc spectacolul festiv al taberei, la care au participat numeroşi invitaţi din ţară şi de peste hotare, primarul comunei Brebu Nou, Karl Rank, scriitoarea germană Edith Guip-Cobilanschi din Timişoara, precum şi mulţi alţii. Totul s-a încheiat cu un foc de tabără, spre bucuria tuturor participanţilor.

Erwin Ţigla

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa dă ultimatum şcolilor restante la căldură
REŞIŢA - Sătul să tot acopere găuri, şeful administrativului reşiţean a vrut să-i pună în gardă pe [...] mai multe »
A sosit a doua tranşă de antigripale
REŞIŢA - Dacă în alţi ani numărul de doze de vaccin antigripal a fost insuficient pentru a acoperi necesarul [...] mai multe »
Cu orașul plin de gunoi de prin vecini, Mălăescu le cere oțelarilor să facă pe Big Brother!
OȚELU ROȘU - Asta dacă nu vor ca administrația din Oțelu Roșu să le dubleze tariful la gunoi, acum cel mai mic [...] mai multe »
Ultima strigare pentru bursa de muncă
REŞIŢA - Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi – şi nu doar pentru ei – îşi deschide porţile vineri, la [...] mai multe »
Cican acuză un „sistem aproape mafiot” la spitalul din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Pe măsură ce ia contact cu problemele spitalului, noul manager vorbește în termeni tot mai duri de [...] mai multe »
Din păcate, Moldova Nouă a rămas tot… veche
MOLDOVA NOUĂ - Primul oraş românesc pe care îl vizitează Dunărea în călătoria spre Marea Neagră se prezintă [...] mai multe »
Hurduzeu insistă pentru covoarele asfaltice din judeţ
CARAŞ-SEVERIN - În urma rectificării pozitive, aproape 6 milioane lei au fost alocați de Consiliul Judeţean pentru [...] mai multe »
N-avea nimic: nici acte, nici noroc. Dar avea alcool!
DOCLIN - Marţi seară, în jurul orei 22.00, poliţiştii rutieri aflaţi în timpul serviciului pe DJ 585, între [...] mai multe »
Cărăşenii au dat aproape 3.000 de telefoane false la 112
CARAŞ-SEVERIN - Toate în primele nouă luni ale anului, cifra reprezentând mai mult de un sfert din totalul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou